Previziunile lui Brucan

Capacitatea de a desluși prezentul și direcția în care se îndreaptă acesta cu posibilitatea de a prognoza în limite minime de eroare viitorul este atributul celor suficient de înțelepți, de experimentați, de informați.
Să fi fost „luminița de la capătul tunelului” doar o viziune falsă, o depărtare înșelatoare și domnul Brucan să fi interpretat acea lumină în sensul pozitiv, dar ea nefiind altceva decât lumina aceluiaș capăt de tunel care se închide de unde a plecat?

Eu vad că azi România seamănă tot mai mult cu România anilor 80, atunci când mediocritatea și oportunismul erau împinse la cele mai înalte nivele ale conducerii cu scopul de a se deține controlul cu ajutorul celor dedicati cauzei, indiferent de incompetența profesională a acestora. Pe atunci, ca și acum, specialiștii capabili de expertiză și de concepere a unor strategii, managerii capabili să perceapă starea de fapt, capabili de analiza, de conducere și coordonare... valorile, au fost marginalizați, ignorați cu aceeași înverșunare ca și azi, cu aceeași teamă neetalata, dar ușor de probat, a celor dedicați, cei care se simt amenințați, sufocați, deranjați de prezența acestor valori. Și cum să fie altfel dacă politicul de azi se complace într-o coaliție prin care se elimină concurența cu scopul de a gusta din putere cu orice chip...chiar și cu riscul totalitarismului care emană din actualul monopol politic.

Este diavolesc modelul care se construiește, chiar și dacă admitem că vremurile nu mai admit astfel de modele( totalitare), pentru că dincolo de scopul nedeclarat și probabil neidentificat de înșiși autorii săi ( și mă refer aici la faptul că nici ei nu își dau seama ce pun la cale, ci doar își închipuie că sunt singurii care ar fi îndreptațiți, capabili, unici) se naște o creație pe masură.Pentru că dincolo de nepăsarea conducatorilor noștri, dincolo de lipsa de conștiință a acestora și lipsa onoarei, aceștia reușesc să creeze hidoasa caracatiță care se înfruptă și crește monopolizând politicul, economicul, civicul. Dar ce este mai mult decât șocant e incapacitatea acestei creaturi de a observa ca își sacrifică tot ceea ce îi dă sens egoistei sale existențe: poporul, nația, indivizii, teritoriu ...toate acestea fiind uitate cu desăvârșire în delirul în care trăiește- delirul puterii. Să nu realizezi că timpul pierdut în situații de crize financiare, economice și în plus politice (așa cum e clasa politică azi în România) va genera reacții în lanț greu de controlat, reacții care vor duce la întoarcerea României la condițiile economico-financiare ale anilor 95-99, iar delirul puterii va genera doar un ciclu închis, o viziune falsă, o eroare a evoluției!??

Când vom depași stadiul de comă și vom retrăi imboldurile marețe ale unei națiuni sănătoase? Când vom înțelege că individul capătă glorie atunci când își depașește limitele păcatelor proprii, când dă dovadă de onoare, când îi pasă? Vom depași oare vreodată slugărnicia datorată impotenței proprii așteptând mereu să ne coordoneze alții, trădând spiritul și așteptările națiunuii pentru satisfacția unui rânjet personal reflectat de oglindă?
Probabil ca niciodată.
Probabil că vom fi salvați de Europa, pentru că Europa ne vrea vii. Dar cu ce preț? Cu câtă umilință, cu câți alți zeci de ani de slugărnicie?

Brucan ar zice:- peste douăzeci de ani...