(E suficient să spun că eu sunt Maria, și Juan e pictorul care m-a ucis. Presupun că Procesul a rămas în memoria celor care… și că nu-i nevoie să spun mai mult despre mine, cea care a asistat, de aici, la judecata srâmbă și strâmtă a celor de acolo...)

Primești? Vin iar cu plugușorul pe scara ta. De data asta, în absența unei toamne ce a trecut lăsând cărare doar în vis. Îți aduci aminte? Anul dinainte, îți urasem de pe scară, despre Inorog și merele feciorelor. Anul acesta, am închiriat un film cu tematică familială pentru noaptea lui Crăciun.

(... îmi făcuse portretul înainte să ne fi întâlnit... după, a orbit. De la fereastra din tablou, deschisă înspre... priveam și nu puteam să cred... eu cu tot ce depărtarea și plaja puteau să-mi dăruiască, oglinda îngemănată dintre cer și mare, și toată mirarea pamânteană. Tocmai ce pierdusem cărarea și el, fără să știe că exist, m-a găsit.......
........................................
...... a ignorat, în schimb, sensul intervalului "estancia" șiiiiiii....... a schimbat adresa.....)

... o căsuță mică, juri că-i o cabană... un brad mare în față, împodobit doar de zăpadă… mansarda porumbeilor desenată de ghirlande cu luminițe înstelate. Nu se strecoara niciun "conflict" în filmul ăsta, până când se deschid cutiile acelea mari, strălucitoare, cu funde din hârtie frumos colorată. Cadourile, vreau să zic. Mie îmi place mai mult să spun că sunt daruri de sub bradul de Crăciun...

(Oamenii, pe pământ, sunt încercuiți de legi păgâne. El m-a ucis ca să fiu liberă, cu prețul libertății lui, mi-a îngăduit cu generozitate să iau doar dorul, dar cine să înțeleagă ce nu se pune în balanță?
.............................
............ aici nu sunt amintiri, nici regrete… nici șansă nu-ți trebuie, doar iubești, în lipsă de motive și alte calcule pământești.....)

... o familie tipic nord-americană, cu doi copii ca în reclame, o fetiță și un băiat... invitații sunt mătuși, unchi, bunici, verișori și verișoare... în cămin arde un butuc cumpărat de la Canadian Tire... curcanul e comandat, gata umplut, la St-Hubert… în casă nu miroase nici măcar a brad, că e din plastic... fusese păstrat în garaj, nu se spune câți ani... din canapeaua mea, povestea e de sărbătoare... lipsește mirosul de sarmale, dar mai ales de șorici pârlit pe paie… de cozonac, nu mai zic… pe masă, unul tradițional, cu fructe uscate... beton!... bucurie mare când se dă semnalul "cadouri"... orice e o surpriză...
.......................
.......... ....... ....... ... ..........

(Juan mi-a trimis veste, că dorește mult să vină la mine și să rămână... I-am răspuns, pe noua adresă, că nu sunt încă pregătită să-l primesc, nici măcar pentru o vizită... Ce să zic, mai are multe de făcut. E tot mai târziu, nu-i timp, nici de grabă, nici de pierdut, fiecare face Voiajul pe scara Lui)
.......... ....... .................

... într-o cutie, un os mare și o mingiuță din cârpe înnodate, de… nu știu… am uitat să spun că toți invitații sunt primiți cu bucurie de Candy, un câine de rasă, alb ca zăpada... și bucuros… bucuros… bucuros... nimeni nu-l ia în seamă... nimeni... nimeni... bietul, are și niște coarne roșii de ren, pentru ocazie... unde-i Candy?… nu e Candy... unde-i Candy?... și petrecerea începe, puțin prin casă... apoi afară, ca pe o corabie a nebunilor... unde-i Candy?
..................
...
(Ce vrei să faci, Juan? Trebuie să te ucid, Maria. M-ai lăsat singur!)
...........................

Sigur, filmul l-a găsit pe Candy, doar că eu am adormit, nu știu de-au fost și colinde...
......................................
.........................................
..............................
...........
(În zona cu sălcii și răchite, din jurul morii, Bombonel, după cum îi e obiceiul, se duce la Dolmă, alergând prin nămol după rândunelele care zboară razant deasupra apei……. Bobiță se bucură ca e Crăciunul. Știe și el... și mătușa Marioara știe, dar tace chitic... iau cea mai mare bucată de plăcintă cu brânză și ies afară... văzându-mă, Bobiță se simte liber chiar și în lanț........)
.........................
Unde e Bombonel? Unde?....... Bombooooooooneeeeeeeeeeel?

(Mă duc la fereastra din tabloul cu portretul dinainte să mă fi cunoscut. Aici, acum, nu există nici mirare. Eu nu mai sunt. Doar marea, singură și liniștită, fără îndoieli, fără întrebări, lângă plaja cu sufletul meu liber de orice tăgadă. Cred c-am luat cu mine o confuzie: să fie aici, sau în vis? Aud continuu un cântec în acorduri de o puritate albastră ce te cheamă să rămâi, un cântec nepământean, un colind care, sunt sigură, l-am mai auzit cândva, cred că era la a doua naștere... sau prima(?)… dar l-am ignorat...)

Unnnnnnnnnnndeeeeeeee eeeeeești................?