Cuvintele inimii mele stau în dreptul inimilor voastre

Au bătut cuviincios și acum așteaptă la rând, cuminți, să intre.
Știu, durerea cărnii despicate de aripă te poate înnebuni. Suferința poate împietri chiar și cea mai blândă inimă. Când ai sufletul pustiu, e pustiu în jurul tău: nimeni nu te înțelege, nimeni nu te iubește, nimeni nu te vrea.
Știu, când ești trădat, nu-i deloc ușor să ierți trădătorul, iar dacă ierți trebuie să uiți, să te poți îndrăgosti ca un nebun de fiecare om care-ți iese în cale. Să pășești lângă aceiași străini, pe același drum, iar și iar, de la capăt. Îmbătrânind cu fiecare pas, cu fiecare iertare, să poți să întorci, până la sfârșitul lumii, să-ți fie pălmuit de soartă, și celălalt obraz.
Știu, sufletul curat este ca aerul curat. Se dăruiește întotdeauna fără cuvinte. Pentru cei triști și singuri, pentru cei ce se cred părăsiți, privind în întunericul rece a mii de inimi, am scris acest volum de poezie.
Știu, atât cât poate ști un punct din infinit, că și pentru cei pierduți în cea mai neagră deznădejde, există o cale spre Lumină.
În așteptarea despietririi întregii lumi, cuvintele inimii mele stau nemișcate, cu capul plecat, în dreptul inimilor voastre.

Galați, 14 aprilie 2006