poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-11-05 | |
“Pacatul” in versiune tarzie
Pacat - abatere de la norma religioasa sau de la morala; - fapta sau vorba care contrazice principiile moralei religioase; - greseala, ispita; - cusur, defect, slabiciune, patima, viciu; A intra (sau a cadea) in pacat – a comite o fapta condamnabila, a gresi. In miezul unei toamne exploziv de colorata si calda, spre finalizarea unor asteptate confirmari legate de echilibrul meu fizic, mergand in varful picioarelor prin iuresul adolescentei de langa mine si suportand povara tot mai grea a tacerilor ce adancesc prapastia cascata in mijlocul cuplului in care sunt inca o jumatate oficiala, m-am surprins fugind tot mai des cu gandul la intelesul cuvantului “pacat”. Definitiile seci si sumare, reduse la absurd, ale DEX-ului nu ma multumesc. Vreau sa gasesc ceva mai aproape de simtamant, mai real, aproape sa simt gustul, mirosul… Cat de mult sau de putin trebuie sa faci sau sa gandesti, prin cate trebuie sa treci ca sa te surprinzi dorind sa pacatuiesti trupeste, sufleteste, total, neconditionat, pe nerasuflate, cat mai repede, acum,…ACUM! (imperativ) De unde atata GOL pe care simt nevoia sa-l umplu cu “pacat”? Am trait zilele trecute din nou, dupa foarte, foarte multi ani un fior in stomac care m-a dus cu gandul la pacat. M-am simtit importanta si tanara, m-am gandit la nesabuinta, abandon, capitulare si pacat. M-am gandit… Din pacate, nu am putut depasi pragul mental, nu am putut pacatui pana la capat si este pentru prima data cand fac atata caz pe tema asta…si asta pentru ca imi este teama ca nu o sa mi se mai intample ca El sa ma bage in seama, ca El sa imi spuna ca sunt eleganta, ca El sa danseze (cel mai) mult cu mine, ca El sa fie la milimetri distanta de obrazul meu , de sufletul meu prins total descoperit, ca El sa vrea sa-mi arate Calea Lactee, ca El sa se infioare cand eu trasez strada mea pe piciorul lui, ca El sa abureasca impreuna cu Mine geamurile masinii cu respiratia gafaind a placere, a emotie, a dorinta. Am sustinut mereu ca nu imi place toamna, ca frigul ei insinuat incetul cu incetul ma paralizeaza, ca de fiecare data cand vine, vreau sa inchid ochii si atunci cand ii deschid sa fie primavara. Nu cred ca imi voi schimba fundamental parerea dar, viata nu inceteaza sa ma surprinda si sa imi dovedeasca inutilitatea prejudecatilor. Iubesc aceasta toamna dezlantuita in mine precum o vara indiana, iubesc oboseala zilelor, dar mai ales a noptilor de dans, iubesc pasiunea pe care o simt din nou, iubesc atitudinea, miscarea browniana a gandurilor mele, asteptarea, panda, dorinta de a schimba ceva, iubesc felul in care simt ca sunt eu, din nou. Pentru toate astea, ITI MULTUMESC!!!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate