frunzele ca un pat de moarte
o fereastră spartă în drum
și umbra ta uitată în urmă cu pumnul strâns

aerul rar
o aritmie în vreascuri

cine va culege urma aceasta
omida
la cald
se va împletici în alt trup
iarna sosind ca un antidot
va opri toate ceasurile

nu doare nimic
încă

poate un semn făcut cu unghia în stern
va scrijeli într-un târziu și întunericul

și logica

poți pleca demult

___
copyright Adela Setti