[i]“Afară ninge liniștit
Și-n casă arde focul
Iar noi pe lânga mama stând
Demult uitarăm jocul.

In casă patul e făcut
Dar cine să se culce
Când mama spune de Iisus
Cu glas duios și dulce.

Cum S-a născut Iisus în fân
În ieslea cea săracă
Cu boii peste El suflând
Caldură ca să-I facă.

Cum au venit la ieslea Lui,
Păstorii de la stână
Și îngerii în cer cântând,
Cu flori de măr în mână.” [/i]
...........
Mi-e dor și-acum de glasul ei,
Ce dulce-mi povestea,
Cu focul scăpărând scântei
In sobă când ardea.

Mi-e dor de glasul ei duios,
Mereu istorisind,
Așa cum s-a născut Hrisos,
Cu steaua-I luminând.

Mi-e dor s-o văd dereticând,
În ziua de Ajun,
Și casa frumos pregătind
De ziua de Crăciun.

Mi-e dor de chipu-i minunat,
Cel blând și iubitor,
Cum m-aștepta neîncetat,
În poartă cu mult dor.

Mi-e dor de mâiniile-i trudite,
Cu care m-a crescut,
Mereu erau neobosite,
Și greu de întrecut.

Mi-e tare dor s-o mai ascult,
Cântând ca altă dată,
Cu glasul ei neîntrecut,
Ce inima-ți tresaltă.

Si-mi va ramane dor mereu
De tine dargă mamă,
Tu bun și drag părinte-al meu,
Și sfânt de bună seamă.