Niță Paraschiv stătea cu coatele pe gardul de tabla incinsa. La ce s-o fi gândit, nimeni nu știe, că Niță Paraschiv nu era omul care să își împărtășească așa ușor gândurile. Cu toate acestea, este legitim să presupunem că avea și el ganduri, ca toată lumea. Ba, judecând după cât de des clipea, eu aș spune că el avea cam multe gânduri.

Un vânzător ambulant venea din josul uliței, transpirând sub greutatea cufărului milităresc plin cu mostre de stofă. Niță Paraschiv se făcu că nu-l vede, sau poate nici nu/l văzu. Căci, trebuie să mărturisesc, eu mă aflam cam departe și n-aș putea băga mâna în foc. Dar vânzătorul zise: - Bună zâua. Niță Paraschiv era acum într-o situație fără ieșire, sau așa ar fi gândit un om normal; dar el găsi o soluție elegantă și se prefăcu că nu aude.

Nu făcu vânzătorul doi pași, că Niță, încruntându-se și privind chiorâș, strigă cu o voce răgușită: - Băi, nea asta! Și, fără să aștepte răspunsul continuă: - Da tu chiar treci așa și nu bagi în seamă lumea, halal vânzător mai ești, ai de capu vostru. Poate că vreiam și eu să cumpăr ceva, de unde știi tu? Și vă plângeți toți de falimente și somaj, da nu-și mai face nimeni datoriile. Munciți, bă, ca să aveț!

Se spune că vânzătorul s-a simțit atât de prost, că a scăpat un vânt, ceea ce l-a stingherit și mai mult. Cert e că el după aceea a plecat, tâtndu-și cu greu cufărul militar plin cu mostre de stofe. Iar eu imi pun întrebarea: de ce s-o fi comportat totuși așa Niță Paraschiv? Deși m-am gândit de atunci de multe ori la asta, n-am decât un răspuns: pentru că este un om diabolic.