Freamătă ușor pădurea
Sub trilul meu dulce de pași,
Ceru-mi dăruie savoarea,
Deasupra brazilor trufași.

Un mic izvor din depărtări
Clădește vaduri din alei,
Cu susuru-i spre patru zări
Și calmul frunzelor de tei.

Mii de păsări concertează
La marginea unui desiÈ™,
Când soarele scânteiază
Din tufele de zmeuriÈ™.

Un poet cu lira-i strâmbă
Mă chinuie-n suflet de zor,
Chiar și brazii mi se strâmbă
Și nici la mers nu prea am spor.

Dulci cuvinte-n timp uitate,
Mă asaltează într-un cor,
Să le spun în viață toate,
Căci în alta… poate zbor.

Dar spunându-le acuma,
Vai… câți îmi spun că eu greșesc!
Am o viață, numai una
În iubire să o trăiesc.

Freamătă ușor pădurea,
Uscate crengi sub sub pași zdrobesc,
Dar de ce nu am puterea…
Ca firul vieții să-l lungesc?

Insecte mișunând pe sol,
În a lor împărăție,
Dar nici deasupra mea in stol,
Nu le pasă ce o să fie.

Efemeritatea vieții,
În scene ni se arată,
Din răcoarea dimineții,
Sorbim iluzia toată.

Doar un adevăr există,
Când spre eternitate mergi,
Fii doar bun , cu calm rezistă
Și doar iubind viața s–o treci!