Imaginea de azi a portului Dubrovnik, vechea Raguza sau Ragusa – în italiană, păstrează încă semnele trecutului bine conservate, se poate observa nivelul de dezvoltare din fiecare perioadă, culminând cu remarcabila dezvoltare din secolele XV-XVI. Situat în sudul Croației, portul Dubrovnik de la Marea Adriatică este una dintre cele mai frumoase stațiuni turistice, cu un potențial istoric, arhitectural, cultural foarte bine păstrat și reliefat. Orașul a fost fortificat în perioada medievală, zidurile impunătoare sunt bine întreținute și azi, se pot vizita, fiind accesibile prin treptele de piatră de aceeași vechime și foarte abrupte. Comerțul a făcut din portul Dubrovnik un rival de temut al Veneției. Sclavia a fost abolită în 1418, regimul aristocratic al orașului a avut un caracter liberal. Dubrovnik a fost locul natal pentru numeroși poeți și scriitorii, amintesc pe: Ivan Gundulic și Marin Držic, pictorii Lovro și Vicko Dobrièeviæ și oameni de știință ca: Ruðer Josip Boškoviæ și Marin Getaldiæ. Se observă influența Veneției, a Renașterii italiene, portul fiind o perioadă sub suzeranitate venețiană. Sub rugăciunile Sfântului Blasiu sau Sveti Vlaho civilizația din Dubrovnik este minunată, spațiul spiritual este punctat de două catedrale și biserici în care arhitectura romanică și influențele gotice se observă bine și de către un ochi neinițiat. Trecerea la nivel arhitectural de la o perioadă la alta este făcută în așa mod încât să dea senzația de continuitate, de etajare naturală, ca un fel de sedimentare a civilizațiilor diferitelor perioade.
După o introducere necesară, nu mi-am propus să vorbesc despre istoricul orașului decât pe scurt, se poate cunoaște mai bine la fața locului, din explicațiile lămuritoare ale unui ghid pregătit, pot spune că am rămas impresionat puternic de felul în care este valorificat turismul în acest oraș – port la Adriatica. Drumurile foarte bune, cele vechi conservate de-a dreptul incredibil, ai impresia că n-au trecut atâtea secole peste pietrele lustruite ale străzilor înguste asemănătoare celor din Verona. Nicio hârtie, pungă, sticlă sau alte deșeuri nu am văzut pe jos. Curățenia este remarcabilă, la fel comportamentul localnicilor, grupurilor de turiști. Fără strigăte, înjurături, nervi încordați, există o lume pe care mi-e greu s-o compar cu ceea ce văd la noi. Nu știu dacă Sfântul Blasiu e un patron mai ordonat decât sfinții de la noi și cere să se respecte legile cu mai multă responsabilitate, dacă are o influență mai mare asupra spiritului croaților, un lucru e cert în sensul că nu se compară în niciun fel cu civilizația urbană din România. Nu am văzut șantiere în plin sezon turistic, drumuri sparte pentru te miri ce reparații, cum des se văd în Timișoara, n-am văzut cerșetori, aurolaci, câini vagabonzi, comunitari și ce să mai spun, n-am văzut multe din cele ce ne umbresc imaginea noastră. Iar m-am gândit la Sfântul Blasiu, m-am întrebat: de ce la catolici există ordine, disciplină, mult bun simț, toate acestea încrustate în comportamentul oamenilor? Nu am văzut trecătorii să se crucească în fața bisericilor, să-și ia mutre de evlavioși și, după ce trec, să tragă o flegmă de ușurare sau să-și arunce pachetul de țigări, ambalajele de la știu eu ce produse. Pe semne că legile au fost așa de bine înțelese încât oamenii le respectă cu sfințenie. Cum să nu fie mândru patronul spiritual al Dubrovnikului de asemenea civilizație!
Serviciile sunt dintre cele mai bune, poți să alegi cât vrei în orice magazin, să vorbești cu personalul fără să ți se răspundă în trei peri, fără să fi înjurat sau ignorat. Majoritatea comercianților vorbesc bine engleza, italiana, franceza, sunt primitori, amabili, cu mult bun simț. La ei s-a răsturnat o mare încărcătură de bun simț. Despre plajă vă spun că e impecabilă, curată, fără mașini, cretini teribiliști care calcă turiștii. Așa cum spune legenda, Dumnezeu a luat un colț din Rai și a făcut locul acesta minunat. Din punct de vedere turistic, Dubrovnikul este un loc plin de istorie, arhitectură veche, antică și medievală în mare parte, muzee, expoziții de artă, de modă și multe altele ce se pot vedea la fața locului. Mă gândeam, trecând prin locuri cu mare încărcătură culturală, istorică, când o să fim în stare și noi să ne punem în valoare turismul cu tot ce implică el așa cum o fac croații și occidentalii în general, când ne vom ridica la nivelul civilizației europene, o condiție a integrării în adevăratul spațiu european. Avem un început timid, Sibiul, Sighișoara, dar încă mult de recuperat și valorificat în multe zone cu potențial deosebit lăsate în paragină. Am ales Adriatica, Budva, unde am stat de fapt, la Dubrovnik am fost în excursie, având gândul la aceste diferențe calitative de servicii, la hotel, pe plajă, peste tot, care există între turismul croat, muntenegrean și cel românesc. Să nu mai spun că la plecarea din România am avut autocarul defect și doi șoferi iresponsabili, opriri dese în vederea cârpelilor meseriașe, sosirea în Muntenegru cu autocarul în flăcări. Așa am ajuns în 24 de ore, fără bagaje, mulți fără bani, cu gândul să ne întoacem acasă. Ospitalitatea și primirea muntenegrenilor ne-au făcut să ne răzgândim și, nu în ultimul rând, peisajul extraordinar al stațiunii Budva, gândul de a vedea Raguza. Binecuvântat să fie Sfântul Blasiu că am scăpat cu viață din incendiul autocarului și am descoperit o lume civilizată!