Când mor țăranii?

Tatăl meu a murit într-o duminica,
pe când se odihnea, era ziua lui de odihnă…
Cum zicea el:
,,E ziua lăsată de la Dumnezeu,
să se odihnească cei ce lucrează pământul din greu.
În această zi, a șaptea, s-a odihnit și Domnul,
după ce a făcut omul!’’
Era o zi rece de noiembrie,
una mie nou sute nouăzeci și nouă, în data de șapte
pe la ora prânzului…
era frig afară și la el venise frigul tiptil pe la spate.
Dar nu de-afară venise … ci îl aduse cineva de departe…
…sau poate de-aproape;
Tocmai mâncase la bucătărie
și voia să treacă pragul în dormitor, la odihnă,
dar n-a mai reușit această bucurie;
Căci pragul acela era de netrecut:
el nu știa .. și cine oare ar fi știut?
Nu era un prag oarecare;
era un prag al trecerii în timp,
un prag de lumi, la hotare …,
E pragul peste care nimeni nu poate trece,
căci cine oare-ar trece … peste moartea rece?
Dacă l-ar fi trecut … și azi poate ar mai fi trăit,
dar ca să-l treacă îi trebuia un scut,
pe care tatăl meu nu l-a avut.
Poate mai trăia și-acum … dar s-a oprit o clipă,
și a privit înapoi… căci a simțit ceva, ca o nălucă,
credea că-i o vietate … dar a zărit atunci în spate
cum moartea din aripă bate…
Doamna stătuse la pândă, pe-aproape, cu coasa …
îl prinse și-l trânti chiar acolo, în prag, și-i zise:
,,De-acum în veșnicie, eu îți voi fi mireasa!’’
Împlinise 76 de ani…,,Gata,i-a zis, ți-a fost de-ajuns cât ai trăit aici pe Pământ !’
Și sufletul i-a plecat atunci spre Cer, plângând;
numai trupul părăsit părea voios;
să nu ne facem noi copii griji …
… că nu s-a dus în loc frumos!
L-a oprit acolo în prag …, doamna cu coasa,
De mult îi da târcoale … tocmai îi găsise casa.
Tata ar fi putut pleca de la domiciliu ca moartea să nu-l găsească,
căci fusese chemat la nuntă …
și moartea n-ar fi avut tocmai acolo, tupeul, să-ndrăznească.
A rămas deci acasă … căci asta îi era partea:
Așa-i fusese scris ... atât, îi spunea .
Cum să umble pe la nunți lumești hai-hui?
Când acasă era … chiar nunta lui!
,,Hai Costache la nuntă!’ i-a zis mama.
,,Nu , nu merg … du-te numai tu …
eu mai beau un pahar … nu-mi dau seama,
o să mă-mbăt … mă fac de râs, asta-mi este teama !’’
,,Am să vin repede Costache …
,,Stai și tu cu lumea la masă, pe cât se poate,
că doar nu-i grabă … de moarte!’’
Și-abia a plecat mama…
Că și veni Urâta … cu coasa
și, nu-l lăsă nici să-și termine masa…
Mama n-a stat prea mult la nuntă
numai vreo două ceasuri … căci și ea este căruntă,
și își pierduse plăcerea de dans și chefuit …
Ceva, un gând nelămurit,
o nebuloasă a grăbit-o să vină mai degrab-acasă …
Când a ajuns … și l-a găsit lungit în prag,
a început să-i zică, nu cu prea mult drag:
,,Vai, Costache, ziceai că nu mai bei…,la o adică,
ai zis, că o băută nu-ți strică?
Cum ai putut să te-mbeți cu vinul acela frag
și să cazi aici lungit … în prag?
Scoală omule că eu nu te pot duce în pat!’’
Dar tata … nu răspundea, stătea așa culcat …
și tăcea…, și tot tăcea …
Atunci mama spre el s-a aplecat
Și, văzând că nu mai suflă, îndată a plecat
la unchiul Neculai că era treabă de bărbat.
,,Hai , Neculai, fuga, că moare Costache ?’’
Cum țață, hei … cum se poate?
Și fuga a venit unchiul Neculai…,
să-i dea suflare din suflarea lui …, dar vai! …
tata n-a înviat ; sufletul plecase deja la judecată,
nimeni nu putea să-l mai întoarcă la viață, atunci, pe dată…
și, au rămas de strajă la el la căpătâi,
crezând într-o minune … , o înviere, întâi
Numai Isus învie morții…,
El, Domnul și Stăpânul sorții…
………………………………………………..

Tata nu băuse nimic în ziua aceea;
plecase treaz la Cel de Sus.
Că-i spuse odată , bunica Maria,
când o îndemnase să mai bea un pahar în plus:
,,Nu , nu mai beau Costache,
că nu vreau să mă duc beată
La Cel de sus … când sunt chemată.’’
Tata nu băuse nimic … în acea zi;
a trimis-o, însă, pe mama, la nuntă;
ca să rămână singur … să poată muri!
Dacă ar fi fost cineva pe-aproape,
n-ar fi putut să moară … ar fi rămas așa …
cu sufletul suspendat între două lumi,
și-ar fi bolit, la pat, mai multe săptămâni.
Se știe că mulți oameni nu-și dau sufletul …
și se chinuiesc, până nu vin cei dragi aproape …
… să-l îngroape!
Dar pe el, sufletul, mult l-ar fi durut
dac-am fi fost și noi acolo, și dacă, noi, copii am fi știut!
…………………………………………………
De ce a murit tatăl meu duminica?…
m-am întrebat mereu și-am meditat…
Nu puteam înțelege și nu știam de ce moartea,
tocmai în acea zi de odihnă l-a înhățat?
De ce n-a murit într-o zi lucrătoare?...
Că doar și-n acele zile omul moare!
Așa m-am întrebat, și-abia acum m-am dumirit;
Nu putea să moară într-o zi lucrătoare,
fiindcă în acele zile țăranii au treabă … nu au timp de murit!… Vasile Anton