știu sigur că undeva la doar câteva cartiere depărtare
se învârte prin casă tușește închide ferestrele deschide ferestrele
încă unul ca mine
o Doamne încă unul ca mine îmi spun speriată
că nu îți eram eu îndeajuns Doamne
eu cu toanele mele cu spaimele mele ciudate cu fixurile mele alandala
(de exemplu mi-e frică de preoți când văd un preot încep să mă bâlbâi
spun tâmpenii pe care nici eu nu le înțeleg sau tac deodată fix în mijlocul frazei
preotul zâmbește mustăcește se uită la mine ca la o ciudată eu mă uit la mine la fel
îmi mai e frică și de poduri de ape de sărbători de spațiile întunecate și-nchise ba uneori chiar și de vise)



"încă unul ca mine" acela care închide sau deschide ferestrele doar la câteva cartiere depărtare
nu e nici fricos nici prea nostalgic nu e nici înalt și nici scund
e la fel ca mine doar pentru că atunci când zâmbește ți-e imposibil să nu îi răspunzi
atunci când tace ți-e imposibil să nu taci cu el
pare doar un însingurat cuminte și oarecum prea delicat dar nu e așa
nu nu nu
știu precis că nu e așa
el e "încă unul ca mine" asta înseamnă că are mereu
o mulțime de povești care aduc repede oamenii aproape
și mai are întotdeauna la el 1000 de cântece colorate
în rest el e serios eu nu prea el știe totul de la început eu nu aflu niciodată nimic despre "totul"
el tace sau râde încet e mereu liniștit eu mă supăr repede și mă și cam hlizesc
el știe tot despre mine eu habar n-am cine sunt
știu însă precis că el este
încă unul ca mine