poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-06-28 | |
De curând, am încercat să mă disociez de mine. Vă mirați? Uite așa: am hotărât ca să mă anulez ca și personalitate! Nu știu dacă am reușit dar cel puțin am făcut un exercițiu al imaginației.
Se făcea că eram un alt "eu"... Un "eu" mai cinic, fără scrupule și chiar fără inimă. Suferința celor din jur devenise neinteresantă pentru mine. Neajunsurile altora? Ce-mi păsa mie de ele? Eram atât de plin de mine încât abia atunci realizam cât de mult pierdusem că nu am fost așa de la bun început. Sau cel puțin că nu mă născusem așa... Am hotărât ca să nu mai fiu prietenul tuturor și asta îmi inducea o stare nouă, de bine. Deși conștientizam că cei din jur se vor indepărta încet dar sigur, pe de altă parte noi oportunități nebănuite mă făceau să-mi dau seama cât de mult înseamnă ca să fii un altcineva! Într-o zi, o cunoștință comună, mi-a cerut ajutorul. Poate că cerea doar un sfat... Poate că într-adevăr era deznădăjduit... Atât de mult m-am bucurat de necazul lui încât am savurat însăși refuzul suprem. Simțeam că prind aripi care se cimentau rapid în infatuare. Cu ce mă încălzeau toate necazurile gratuite ale celorlalți? Așa că l-am refuzat cât am putut de politicos pe respectivul și uimirea din ochii lui plus dezamăgirea reflectată mi-au alimentat satisfacșia că, în sfârșit, pot controla lucrurile din alt unghi de vedere personal. Altădată, alt cunoscut, a încercat să obțină, ca de fiecare dată, un sfat. Individul avea probleme diverse și ori de câte ori l-am sfătuit nu a regretat niciodată. De data asta l-am tratat cu răceală pe care a resimțit-o din plin, plecând și mai dezorientat față de cum venise. Eu? Exultam! Mă hrăneam cu durerea celor din jur și chiar regretam că nu am procedat așa până atunci. Cinismul de care dădeam dovadă îmi alimenta urcușul și prindeam puteri nebănuite și găseam rezolvări la problemele personale care mi se păreau nesolvabile până atunci. Ce mai, eram pe val! Noi oportunități mi s-au desfășurat în perspectivă, au apărut și noi relații profitabile și totul părea ca decurge așa cum nici nu mi-am imaginat. Și asta până într-o zi... Cu toate că eram puternic acum, de la o vreme un gust nou era persistent în interiorul meu. Amar! Acest amar se amplifica și multiplica, am început să mă panichez, nu știam ce se întâmplă și tăcerea totală din jur m-a făcut să constat că... eram singur! Am anulat orice pistă cu umanitatea până când am ajuns să nu am cui mă adresa. Cei care gravitau în jurul meu mă băgau în seamă atât cât să solicite o informație profesională sau cine știe ce alte detalii tehnice. Relația interumană murise odată cu schimbarea mea radicală! Extremele sunt cunoscute doar de cei care vor să le atingă! Carapacea în care înotam devenise neîncăpătoare și încet, încet mă sufocam. Am încercat să redevin acela care am fost cândva dar m-am lovit de zidul de granit care îl ridicasem între mine și ceilalți. Pecetea de singuratic îmi era pusă pentru tot restul vieții și timid mai încercam să eman câte o umbră de umanitate care se estompa haotic înainte de a fi lansată cu adevărat. Ce observam în privirile celor din jur? Milă? Dezaprobare? Dezgust?! Ce mă fac? Încotro??? Ajutoooor... Mă trezesc lac de sudoare și mă șterg necontrolat cu podul palmei. Un ceas ticăie enervant și mă întreb dacă nu cumva timpul mi-a jucat o festă. Cine sunt, eu sau "el"? Trebuie să mă dumiresc cumva și mai ales repede pentru că simt o apăsare supărătoare și că sentimentul singurătății este prezent încontinuu. Și dacă sunt "el"?! Am început să mă precipit pentru că eram nerabdător să aflu cât mai repede ce și cum. Alergam... Și transpiram iarăși... În sfarșit cineva cunoscut... Mi-a zâmbit? Ușurare... Mi-am dat seama ca sunt eu, cel de altădată. Zâmbesc la rându-mi și răsuflu ușurat și parcă acel vis urât se îndepărtează cu repeziciune ca și când nu ar fi existat. Mă așez pe o bancă și încep să plâng... Atunci realizez cât de mult înseamnă ca să nu fii singur deoarece se poate verifica calitatea unui om după cantitatea de singurătate pe care o poarte suporta! Numai că eu nu mai vreau ca să mă autodesființez! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate