poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-05-10 | |
E toamna. Compunere cu inceput dat... Dat de cine? De profa de romana? De prima zi de scoala scumpa si draga? De pasarile moarte care se rup cand cainii se joaca prin gunoaie cu ele? De viermii care mor si ei prin cimintire si lasa cadavrele--iarta-ma, trupurile ce odihnesc in pacea vesniciei relative cu 7 ani garantie--doar partial curatate? De noptile in care plangi in perna fara sa stie nimeni?
Sunt sumbru si scarbos, stiu. Nu te obosi sa-mi lasi un comentariu genial in care sa-mi zici asta. Cineva se intreba de ce nu scriu despre toamna. Ce dracu sa mai scriu cand scrie ea insasi zeci sute de pagini in fiecare zi? Moartea scoasa la tipar in cenusiu si galben putred, turnata in tine, imprastiata peste tot in jurul tau. Vrei cumva un autograf? Azi am fost in Copou. Daca nu esti de pe aici, un parc nenorocit la fel cu parcul nenorocit din orasul tau nenorocit. Prima data singur. Nu mai stiam cum e, sincer. Cum e Copoul toamna. Cum e sa fiu singur, sa incerc sa ignor cuplurile artificiale, clisee vii tremurand buza-n buza, postate ici- colo in mijlocul naturii ce putrezeste poetic sub ploaia de septembrie. M-am intalnit si cu Ea, amintire scorojita pe vopseaua unei banci. In trecere m-am jucat cu degetele prin ploaia din parul ei si i-am zambit. Din pacate, Ea nu mai era acolo si n-a bagat de seama. Asta e... Cad prea multe frunze. Ploua prea des. E prea mult galben. Culoarea mortii. Crede-ma, e culoarea mortii. As vrea sa-l fi cunoscut pe nebunul care a spus primul ca galbenul e culoarea sanatatii--da, a fost unul, daca nu stiai--sa-l fi dus la o plimbare azi prin Copou ca sa-i arat moartea sanatoasa si galbena. E prea greu sa plangi intr-o zi ca asta. Intr-un cuvant, e prea toamna. Ingrozitor de toamna. Nu toamna promotionala cu recolte bogate si tractorase rosii, cu soimi stragulati de cravate tricolore scosi in turma fericita (turma de soimi...!?)la cules de struguri si copile de tara virgine, zambitoare, imbracate a la Romanian Gipsy Folk Fashion... Toamna reala, urbana, bolnava de singuratate, de frig, de lacrimi, de amintiri moarte, de frunze, de pietre umede, inghetate... Ma intreb daca stii cata liniste iti dau pietrele astea cand le mangai cu palma. Ma intreb daca stii cat de rece e singuratatea toamna. Nu te grabi sa-mi raspunzi cu vreo metafora stupid de sublima. Sunt cel mai tare rahat in metafore in caz ca n-ai observat inca. Asa ca o sa ma lase, evident...rece. Mai bine spune-mi ca ma urasti. Am sa-ti zambesc cu un craniu curatat pe jumatate (au murit viermii, da?) am sa-ti ling limba peste fata sa te gust si daca nu-mi placi am sa te scuip inapoi. Poate impreuna cu ceva bale insangerate de TBC. Fereste-te! Sau spune-mi ca ti-e scarba de mine, ca niciodata nu ai face dragoste cu mine, niciodata nu mai strange in brate, ca asta ar fi cel mai urat cosmar al tau si pentru o secunda o sa ma faci fericit. Eram in Copou azi si as fi vrut sa ma culc printre frunze, sa le las sa ma ingroape, sa ma lase sa putrezesc odata cu ele. Si poate sa rasar la primavara. Si atunci sa nu mai stie nimeni ce am fost. Sa fiu eventual un ghiocel pe care un indragostit il culege eroic cu sabia amenzii pentru (in)calcarea spatiului verde atarnand deasupra capului si il ofera alesei inimii sale care il saruta--ghiocelul--cu buze calde si nemarginita tandrete in ochii blanzi de caprioara... Cat de perpetuu gretos romantic pot fi! Sigur ti-am stors o lacrima la partea asta. Daca ai citit pana aici probabil te intrebi disperat si confuz care dracu e subiectul. Iar eu te intreb: chiar esti asa soarece de biblioteca ca, in loc sa savurezi relaxat aceasta lectura fuck-cool-tativa, ai transpirat cautandu-i subiectul? Subiectul nici eu nu stiu care-i, puiule. Nu vreau sa cred ca e toamna. Ar fi prea trist si sec. Dar ca sa nu te dezamagesc total, sa fie o concluzie... Sunt zile care, parca, nu se mai termina niciodata. Si totusi, fiecare se termina doar ca sa inceapa alta. Sunt vieti care, parca, nu se mai termina niciodata. A mea e una din ele. Si e toamna. Compunere cu sfarsit dat. Un sfarsit ca oricare altul.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate