7.04.2006
16 : 58 (p.m.)

Spune-mi, cum e să pășești cu un vis în minte ? Cărarea aceea bine pavată, atât de strictă și de fermă, și visul acela... , mereu același .
E uimitor cum s-au aranjat legăturile între noi !.. Știi tu, legăturile cosmice de care îți vorbeam, și în care tu nu voiai să crezi... Am avut trei deja-vu-uri de fiecare dată când voiam să pun pe hârtie cuvintele, pe care oricum le-am pierdut... Nu contează, vor intra în Limbajul Universului, la capitolul : " Cuvinte ce trebuia să redea trăiri interioare, dar care s-au rătăcit pe drum "...
Vezi ? Nimic nu se pierde, niciodată. Chiar dacă din lupta asta crâncenă cu propriile-ți sentimente, va ieși învingătoare lucida putere a rațiunii, și mă vei adăuga în rândul amintirilor tale angoasante, eu știu că iubirea nu va fi atinsă niciodată de gândurile tale de a o distruge... Iartă-mă, dar consider că ești prea nesăbuit... De aceea nu ne-am potrivi... Și eu sunt la fel.
" Iubirea a înmugurit în sufletul crud al unui adolescent imatur... " ( Voi lăsa ultimele două cuvinte așa, chiar dacă altcineva spune că alcătuiesc, de fapt, un pleonasm... )
Crede-mă, nu ești singurul care se dezintegrează treptat... Și eu am vărsat lacrimi de melancolie când ai plecat... Și din mine a murit o parte.
Îmi pare atât de rău că te determin să trăiești ce am trăit eu acum patru ani..., culmea !, din cauza altui Pești... Știu ce greu este să îți revii. Mai ales când e vorba de prima iubire... Știu, cu toate că tu, în ultima noastră discuție, ai spus cu indignare mocnită, că nu.
Ziua care o voi regreta cu adevărat, va fi aceea în care vei trece pe lângă mine nonșalant și senin... E aproape imposibil de înțeles... Într-un fel, nu vreau să pierd sentimentul acela pur, care se ascunde atât de fățiș în spiritul tău... Dar probabil sunt egoistă... Poate nu vreau să-l pierd, pentru că e îndreptat către mine... Ești singurul care nu a văzut cuvântul " dragoste ", decât în strânsă legătură cu mine, și care mi-a spus-o limpede, în cuvinte... În clipa aceea, în acea ultimă conversație, m-am ridicat deasupra propriului trup, ascultând tristă cum îl atacai pe Mircea Eliade, apoi gândurile tale de autodistrugere...
Dar totuși, ai doar pentru tine, o parte din rugăciunea mea... Am scris-o mai demult ; cu mult timp înainte să se fi întâmplat toate acestea. Acele două rânduri mi-au fost dictate, parcă de o altă conștiință, care a știut dinainte ce se va întâmpla. [...]
Te rog, înainte să te mai avânți a împărți încolo și încoace cu judecăți de valoare, amintește-ți ce a spus Balzac despre inimă și rațiune, și apoi de ziua de ieri, în care ni s-a ales cântecul. Stăteai în spatele meu și-l ascultai... " Et si tu n'existes pas, dis-moi pourquoi j'existerai ?... "