"Do you have a file at Securitate, professor Galateanu ?" m-a întrebat zilele trecute asistentul meu de la UMIST.
Hmm...cine știe. Îmi aduc vag aminte de un sergent- pâinea lui Dumnezeu. În realitate, unul dintre cei mai mari turnători. Ieșeai cu el în oraș, te bucurai că ai scăpat de cazarmă- chiar dacă numai ca să mergi până la spitalul militar. "Hai mă, dacă vrei, du-te la cofetărie, eu mă duc la croitor" îmi spunea. Evident că a doua zi comandantul meu de companie știa că Eugen Gălățeanu a fost la cârciumă și s-a îmbătat ca un porc. Într-una din zile l-am prins pe stația mea de emisie- asculta "Șopârlița". Din păcate nu l-am prins numai eu ci și comandantul PC-ului. Evident că a dat vina pe mine, el era vigilent și m-a prins. Evident că am spus adevărul- probabil că acel raport se găsește în dosarul meu de Securitate.
Și iarăși- tot în ceață- de câteva săptămâni legătura radio cu Deva căzuse aproape total. Eram responsabil de această direcție și raportam audiții 0 în permanență. Era ceva ciudat aici- am schimbat frecvența și am constatat că un PC (Punct de Comandă) fantomă avea legături zilnice și foarte rodnice cu Deva. Am investigat. Un comando al UDBA (serviciul secret al lui Tito) se desantase undeva pe malul Timișului și ne prelua fără nici un fel de rușine transmisiunile. Deva era convinsă că ne aude excepțional- până ce am vorbit la telefon cu ei.I-am detectat pe sârbi prin triangulație- și am fost însărcinat să conduc echipa care urma să-i captureze. În realitate a fost o treabă extrem de murdară. Știau că sunt pierduți- erau nonpersoane pe teritoriu românesc (eram deja de mult prieteni cu fratele Tito- așa de prieteni că circa 15% din grănicierii vecini de unitate cu noi își lăsau oasele pe graniță) așa că au ripostat dur- doi camarazi au murit sub ochii mei. I-am lichidat pe sârbi cu pumnalele și lopățica mică de infanterie- asta a fost. Și probabil că atârnă greu în dosarul meu de Securitate faptul că nu am adus nici un supraviețuitor.
Dosarul meu de Securitate ? În facultate m-a pus naiba (ca și în alte dăți de fapt) să mă îndrăgostesc de cine nu trebuie. Soțul ei avea mama profesoară de rusă în Târgu-Jiu. Poate că nu s-ar fi aflat nimic dacă n-am fi fost surprinși la banchetul de absolvire făcând amor în garderoba fostului hotel Național- pe blana unei alte colege, fiică de secretar economic la sectorul 6.Și prostia aceea probabil că e la dosarul meu .Ca și sutele de bancuri pe care le-am spus. Ca și bibliotecile străine pe care le-am frecventat cu osârdie. Ca și viața mea de nimic.