Tu știai să desenezi punctele. În seara aceea le-ai lăsat să curgă pe piciorul meu, apoi pe glezna mea, pe talpa mea și înapoi. Erau cu miile și le vedeam cum îmi ieșeau prin piele, prin pori negri și înțepați și se uitau râzând la tine.
Tu vedeai cum susură apa din nori, vedeai culoarea orelor și mi-o șopteai prin palmele uscate.
Apoi, într-o dimineață, te-am privit în lumina mov-albastră de peste drum. Þi-am scos cioburile din sertarul de metal ruginit și le-am cusut cu ață albă de la mama. Și te-am privit acolo, cu ochi de copii afumați de lumânarea veche și tu erai acolo, pictând peste ferestrele deschise.