Suflete al meu trist...te implor, scutură-ți praful gândurilor chinuitoare de pe aripile tale de înger de floare...și te înalță iar pe-o rază de soare în văzduhul minunat al vieții! Și dacă mâine voi începe o nouă ZI , cine îmi poate garanta că va fi mai frumoasă decât începutul zilei de IERI??? Tăcerea e atât de grea...și noaptea e atât de lungă...Iar pustiitoarele gânduri îmi biciuie sufletul fără milă! Mă simt ca într-un zbor frânt...N-ar fi îndrăznit să mă iubească...Și-a ascuns aripile în durerea efemeră, de teama de-a zbura...A lăsat să cadă petalele fără să le atingă...din pricina spinilor... și timpul s-a sfărâmat în cioburi...Eu măcar am visat...și-am rămas nepătat în căușul palmei, sărutat de-o aripă călătoare gata să zboare spre neant.