Recunoasterea mediocritații,


Mă regăsisem și mă completasem asemeni unui puzzel,bucată cu bucată,adunată din drumul deziluziilor.Eram fericită contemplându-mi unitatea ideilor izvorâte din adincul unei minți lipsite de consistență.
Apoi dintr-un motiv neștiut mi-am pierdut liantul ce ținea eul legat de trairile mele lumesti.
M-am împrastiat izgonită din lume reală și insensibilâ,într-o lume nouă uimitor de bogată în idei, si fiecare idee dădea naștere la alte și alte idei transformînd nopțile mele liniștite în nopți albe...
Sînt asemeni unui pictor care a văzut "lumina creatoare" din peisaj dar care nu poate sa o redea pe pînză.Am tot incercat să-mi descopăr genialitatea care să ma ajute la găsirea adevărului absolut.Însa nu l-am putut atinge.Apoi am căzut în neputința omului de rînd recunoscîndu-mi in final mediocritatea si nu am putut decit sa-mi plec capul,umilitâ,în fața înaintașilor mei ce au crezut ca și mine că avem un destin impregnat de condiția de geniu.
Trist și monoton se scurge viața mea intre dorința de a reuși și înfrîngerea pe care o simt în fiecare clipă care trece,recunoscîndu-mi astfel mediocritatea si neputința de a fi sau a putea da mai mult.



Gînduri fără noimă...

Þi-am găsit sufletul sub o piatră pe care tocmai o strivisem sub piciorul egoismului meu.
Ridicîndu-ți sufletul,mi-am descoperit gîndurile reflectate în imaginea clară a minții tale agere ce liminează ca un diamant în noaptea frămîntărilor mele.
Am strîns intre palme bietul suflet istovit iar el a murit strivit de atîtea idei coplexe izvorîte din teama de a nu pierde sau a fi respinsă.
Þi-am urcat sufletul pe altarul vieții mele searbăde și l-am plîns,dar lacrimile mele uscate au săpat un mormînt pe care l-am acoperit cu amintirle relației noastre.Am încercat să uit acest suflet dar de fiecare dată cind vîntul tristeții bătea la poarta sufletui meu foile se ridicau dansînd pe acordurile unui vechi bocet.
Asa cum pe vremuri glumeam amîndoi:
"Încercăm să vorbim la trecut,ca să ștergem prezentul și să nu fim răniți în viitor."
Parcă aud și acum acordurile triste ale cintecului
"A fost o dată pe o bancă,doi tineri și dragostea lor blestemată."