Din toamnă și până mai recent
am stat într-o sferă
pulbere
ghemuită fiind
așteptând frământarea pământului
dospirea
și apoi
drumul lung către lumină
înfrângând greutatea lutului
țipând
când prima rază aurie
mi-a orbit ochii
și raza de soare mi-a dat vederea și luminat chipul
Am ochii ierbii
părul învolburat ca marea
tenul îmi este din spuma ei
iar zâmbetul auriu din soare
glasul l-am luat din pădurile adânci
din stolul păsărilor
ce brăzdează cerul
puncte pline cu viață pe albastru
și te aștept
așa cum sunt
nu întârzia mult;
de ruginiul mă va cuprinde
în țărână
degeaba vii
doar urmele vor fi
pe nisipul de lângă val...
val ce plânge
urmele mele triste
amare și singure