Autobiografie SF (1)

Ieri am intrat intr-o librarie din Cluj Napoca si pe raftul Nemira la pret de 40.000 lei am gasit primul Dictionar SF publicat in Romania, despre artisti plastici, autori, mass-media si altele, editat in 1999. Am cumparat cartea si azi am parcurs-o si am retrait unele momente din carierea mea in domeniul literaturii de anticipatie (sf). Din aproximativ 250 de persoane din dictionar cu 27 am stat de vorba, pe inca 15 le-am cunoscut din vedere si de foarte multe auzisem.
Primul contact cu viata fanilor genului a fost in 1978 cand am inceput studiile la Insitututul Politehnic Bucuresti. De aici, de pe poezie.ro, Ovidiu Bufnila a fost o reveletia de azi, de a-mi aminti acum de unde ii stiu numele.
Eram coleg de grupa cu Ionescu Catalin si de camera la caminul studentesc A, din Regie, actualul P13, cu Danut Ungureanu. Am fost coleg de camera cu Danut in toti acei ani, adica cinci, daca imi amintesc bine in camerele 218, 416, 024, 123, 523. Nu prea au importanta aceste cifre dar mie imi place sa le scriu, fiecare inseamnand un an din viata mea. Chiar poate le-am gresit sau incurcat dar acele camere au fost decorul unor ani frumosi si fugitivi. Revad paturile suprapuse si mereu desfacute, intr-o dezordine generalizata, haine si incaltaminte, foi peste tot cu versuri, nuvele sf, carti si cursuri luate la indigo.
Eu scriam o lucrare stiintifica atunci despre originile energiei, lucrare la care scriu si acum, care incepea cu o piata din Grecia Antica, pe malul marii, in care un delfin asculta din apa dialogurile unor filozofi despre sensul numarului zero si in care dezvoltam o matematica a formelor de energie. Paginile epice se amestecau cu altele in care ma necajeam sa rezolv integrale complicate ale modelelor matematice pe care le abordasem. Eram un specimen ciudat pentru colegii mei de camera, dar toti aveau convingerea ca nu scriu acolo prostii si din cand in cand doreau sa afle cam unde sunt si ce concluzii pot sa trag. In timp ce facem tocana de ceapa pe care o mancam cu paine si mustar, la comun, le vorbeam despre suprafata zero a lumii moleculare prin care energiile sar precum sar pestii din apa si sub care energiile aveau corespondente informationale, in lumea fara spatiu pe care inca stiinta nu o gasise. Ei ascultau seriosi si imi spuneau cum inteleg ei ceea ce le spun si ce cred ei despre asta.
Apoi am mers la cenaclul Solaris, de la casa de cultura a studentilor Preoteasa, care era usa langa usa cu Cenaclul de luni. Cenaclul Solaris se intrunea duminca de al ora 9 si consta in citirea unor texte si comentarii la acestea. Eram pastoriti de un activist cultural foarte serios, domnul Mircea Dumitrescu, un domn cult si sobru, cu un cap pictural, pe care il stiau toti studentii care mergeau pe atunci la filme acolo, era cel care inaintea filmelor le prezenta cu talent si eruditie. Aparitia domnului Dumintrescu pe fondul alb al ecranului cu silueta sa scunda si glasul cam in tonul lui Sava, era deja un inceput de film pentru noi. Imi dau seama acum cat de constiincios putea fi domnul Mircea pentru a asculta ani de zile, duminica de duminica, bazdaganiile noastre si a le trata cu maxima seriozitate. Multe au devenit mai tarziu romane celebre in literatura sf. Mergea cu noi peste tot in tara, la conferintele anuale ale genului sau la diverse intalniri, presedintii ce apar acum in dictionar erau practic pusi la treaba de catre acivist in spririt utecist. Domnul Alexandru Mironov venea uneori pe acolo, era atunci prefesor de matematica la un liceu, avea glasul usor ragusit si atunci si parea sa vrea mai mult de la viata.
Noi ca viitori ingineri nu eram priviti cu ochi larg deschisi de cei de pe la facultatile umaniste, care aveau vocabular atent construit si verva literara, dar noi aveau imaginatiile bolnave si scoteam din ele scenarii incredibile. Dar disputele aprinse de la cenaclu se estompau la terasele de prin zona Cismigiu unde mergeam la o bere, fara domnul Mircea, si unde continuam sa vedem lumea si viata cu ochelari sf.
Cursurile de la facultate erau niste dezastre, cea mai mare parte a profesorilor erau persoane celebre ca si nume sau carti scrise dar ca pedagogi erau la nivelul claselor 1-4, nu intelegeam o iota si atunci ori citeam ori scriam povestiri sf. Doar colegele, harnice si serioase, scriau ca masinile formulele pe care trebuia sa le descifram in zilele grele ale sesiunilor. Ma gandesc la coexistenta dintre profesor si student, dispretul nerostit al studentului pentru incapacitatea de a preda a profesorului si nepasarea profesorului fata de aceeasta situatie incredibila, prin ascunderea in spatele fricii de nota, pe care o are studentul. Oricum, multa cerneala s-a scurs atunci din stilourile noastre prin anfiteatre cand calatoream prin galaxii cu fiinte de genul celor din filmul Razboiul stelelor. Gratie domnului Mircea Dumitrescu am vizionat la Biblioteca americana acest film cu mult inaintea apartiei in cinematografe.