Mi-am luat și eu ca tot pescarul o undiță lungă să ajung până în mijloc unde se bălăcesc mai cu seamă peștii mari. Drumul nostru spre Sabar n-avea decât niște sălcii pleoștite pe apă. Bentu ne spunea că acolo se adună muștele să moară. Cică dacă te uitai atent cât să nu cazi de pe mal, ele picau una după alta și clenii ăia meșteșugari în ale prinsului le sugeau ca pe acadele săracele. Două bâzâieli și pleosc, bătea din palme să ne arate inginerește cum moare musca. Până ne-am pregătit noi trestiile au trecut pe acolo două vaci și o mână de oameni. “Uite bă d-aia are vaca lapte, că se cacă liberă. Eu când intru în weceul ăla de-o palmă mă constip și parcă am două mâini stângi, aici toate îmi ies pe cur cu altă poftă și am mâini de aur!” până să încercăm ramele agățăm săbioarele de pâine, una după alta se cuibăreau pe mal și ne împingeam care să prindă mai multe. Una două trei, Bentu nu se grăbea. Abia de își scotea nada pe care o strângea bine în pumni să n-o răscolească prea tare apa. La fiecare cinci minute mai strângea una și încă una până se împlinea ora, apoi se simțea ca vaca de liber. Noi ne furișam prin ale lui să găsim un ac două, o plută mai de soi sau niște fir de nylon. Că de,nu ne permiteam decât un vin pelin și o tablă pe care sfâraiau peștii plini de sare. Eram prea tineri să avem timp de noduri marinărești, de fapt eram niste pârâți care doar fugeau de acasă să respire glumele pe care ni le făceam de-alungul râului. Uneori chiar ne uitam la muștele alea cum mor, dar nu ne gândeam că mai tarziu vom avea răbdarea să ne luăm rămas bun. Într-o zi Bentu s-a mutat și am aflat că nu mai e. Cred că eram prea preocupați ca să înțelegem ceva și am mai dat un gol. Apoi am mers la bere sa sărbătorim victoria, 2-1 pe terenul nostru. Toate treceau altfel, acum când ne întâlnim ne aducem aminte și nu știu dacă ne-am căcat vreodată liberi. Mi-am spus că o sa merg să văd dacă muștele, mor altfel când nu mai sunt copil.