13.03.2008


Poveste cu bisnis


Am urmărit ca mulți alțti români concursul din Spania și am fost alături de Costel Busuioc pe toată perioada celor șapte etape și mai ales în finală. Speram să câștige ! Când în sfârșit a obținut locul unu mi-au dat lacrimile, nu știu dacă de bucurie cât mai ales pentru că a învins dificultăți aparent de netrecut.
Oare le-a învins ? După euforia pe care am trăit-o în noaptea de 12 spre 13 martie, a urmat un moment de reflecție.
Două sunt miturile moderne care au mare audiență la public, al contelui de Monte Cristo și al Cenușăresei, transpuse în tot felul de povești, filme, adaptări, etc.
Omul sărac, dotat cu calități excepționale, nedreptățit de oameni și soartă reușește în cele din urmă prin modestie, tenacitate și o anumită șansă a vieții să ajungă într-o poziție socială înaltă. De acolo poate să pedepsească exemplar pe unii dintre cei mai răi oameni, pe aceia care au ca scop suprem în viață doar Banul.
Cazul lui Costel Busuioc poate fi, pe un alt plan, cazul lui Edmond Dantes.
Sărac, născut într-un mediu rupt de aspirații intelectuale înalte, își câștigă cu greu existența. Este dotat însă cu o voce excepțională, cântă nespus de frumos când tencuiește pereții, încarcă vagoanele de tren sau îngrijește bolnavii. Prin condiția sa face parte din imensa majoritate a oamenilor destinați doar pentru munca brută. Dar, într-o zi, a răsărit soarele și pentru el. Plecat în Spania pentru un trai mai bun, prietenii îl înscriu la un concurs al cărui mecanism vizează în primul rând publicitatea făcând apel la sentimentalism, senzațional și nu în ultimul rând la pasiunea de a paria, de a juca șansa! Concursul creează iluzia reușitei spectaculoase în viață, milioanelor de telespectatori.
Prin calitățile sale, Costel cucerește publicul și juriul de la o etapă la alta depășindu-se pe sine de fiecare dată. Ajunge în finală și se poticnește, se află doar pe locul trei după prestația făcută, interpretarea unei arii din Traviata de Verdi.
Ovidiu Dan Þăndărică se întreabă în direct pe un post de televiziune ce s-a întâmplat. Domnul Trăistariu explică prestația mai slabă a concurentului prin presiunea psihică a momentului, concret a cântat cu un ton mai sus, mai jos decât negativul, fals, aritmic, etc.
Juriul i-a acordat totuși nota opt, prin urmare nu l-a depunctat prea mult. Publicul l-a propulsat din nou pe culme, locul unu!
A fost o seară de glorie, nu numai pentru el, pentru toți românii obidiți, a fost revanșa celui slab în fața celor cărora “de drept” le aparține tot.
Dincolo de succesul lui meritat, (nici nu vreau să mă gândesc ce frustrare aș fi simțit dacă n-ar fi luat premiul unu), analiza la rece se impune.
De ce a avut, tocmai în finală o prestație așa de slabă ? Într-adevăr aria de operă a fost mult mai grea ori faptul că nu era școlit s-a văzut. Credeți că nu există pe mapamond tenori foarte buni, tobă de carte, cu voci excepționale? Or fi , poate zeci, sute dar nu au povestea lui Costel! Cum să nu fie publicul, și eu ca toată lumea, de partea lui când povestea este atât de frumoasă?
Șoul publicitar îl poate propulsa o vreme promovându-l cu arii facile de mare popularitate până ce publicul se plictisește de el și de povestea lui …
De aici responsabilitatea pe care o are, abia acum se pune întrebarea, își poate depăși condiția ?
Poate să recupereze ce n-a învățat până la 33 de ani ? Poate să rămână în continuare un familist convins, un om modest, poate deveni un model ? Dacă da, într-adevăr, Costel Busuioc reprezintă un fenomen.
Societatea nu trebuie să se bazeze pe noroc, șansă, ruletă, valorile nu se “descoperă”, se șlefuiesc. Profesionalismul se clădește în timp, se acumulează. Pentru a avansa ai nevoie de talent, inteligență, perseverență, șansă și mai ales....capacitatea de a trece peste negații, (invidie, mafie, etc.)
Din păcate bisnisul căpușează arta până ajunge să devoreze însuși omul care o produce.


Nicolae Aurelian Diaconescu