ar putea să înjure, să lovească, să amenințe
e noaptea încă lungă
și alcoolul gratis
dar Set n-are apucături din astea de mojic
el e un domn
cedează bucata sa de așternut concubinei
își ia pachetul de țigări în buzunarul bluzei de pijama
își aruncă halatul pe umeri și coboară scările
câte o jumătate de treaptă odată
la jumătatea drumului își amintește că a uitat ceva în apartament
urcă - de data asta câte o treaptă întreagă
deschide încet ușa
femeia - pironită pe măsuța de bucătărie
cu ochii pierduți în lumina reflectorului din spatele blocului
trage în piept fumul unei țigări light
Set ia ceva de pe birou
își vâră mâinile în halat
leagă strâns cordonul
a fost cald zilele astea dar știe că vântul nopții
i-ar putea îngheța oasele trecute de prima tinerețe
ajunge la parter
zărește cutiile poștale
nu
în afară de facturi
cine să-i scrie lui
poate colega de serviciu
tipa aia cu ochi mari
verzi
divorțată
care îl stimează mult
se îndreaptă spre ușă - încearcă să nu facă zgomot
vecinii dorm la ora asta -
vântul însă o izbește de perete
își trage instinctiv capul în gulerul halatului
își mușcă buza
închide cu grijă ușa metalică
vântul s-a întețit
câteva cartoane prinse în vârtej cad pe mașina lui
le îndepărtează
deschide portiera și urcă
își aprinde o țigară apoi
strânge un picior sub el
își sprijină capul culcat într-o parte
pe tetieră
se gândește
gândul e ascuțit și greu ca o bardă