Credeai că scapi de o simplă obsesie? Ar fi atâtea de scris și atât de puțin timp. Azi mergeai și te priveam, cu gândul, cu mintea, cu sufletul. Nu m-am obișnuit să fiu iubit, încă. Nu m-am obișnuit să fiu fericit, încă. Aș vrea să știu unde nu ești în mine. Ai ajuns să îmi șoptești în minte gândurile tale doar din priviri. Am ajuns să știu din ochii tăi cum este perfecta iubire. Am înțeles ce este perfecta iubire. Am înțeles că nu pot fericit vreodată fără fericirea ta, dar mai ales, fără a te face eu fericită. Doar când mă gândesc la tine gândurile mi se împleticesc în cap, bete, și visez. Acum sunt nemuritor pentru că sunt în brațele tale. Acum sunt nemuritor pentru că privesc în ochii tăi. Acum sunt nemuritor pentru că mă iubești.
Cum să găsești iubirea? O definesc, pentru că toți oamenii o definesc după propriul lor interior. Atunci când te apucă tremuratul în prezența ei și nu știi de ce....este iubire. Atunci când dacă stai în cap, tot în jur este invers și doar pe ea o vezi stând în cap alături de tine... este iubire. Atunci când apariția ta aprinde lumini puternice în ochii ei...atunci e iubire. Atunci când ochii tăi se aprind odată cu ochii ei...atunci nu mai visezi că e iubire. M-am hotărât, nu pot explica ce este iubirea, nici măcar pentru mine. Și de fapt asta este cea mai simplă explicație: nu poți explica iubirea.
Și dacă... eu te privesc și tremurăm, eu te privesc și ardem, tu mă auzi și țipi de plăcere în tine, eu te mângăi și dansezi cu mâna mea pe buzele tale, eu mă sparg de valuri tale de fericire și povestesc mării bucuria mea... Și dacă am spune că ne iubim?