poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-02-27 | |
Mă agăț cu degetele sufletului
de peretele unei case, de tocul ușii, de câte o carte și aștept, zgribulită, abătută, încruntată, în purgatoriul zilei răspunsul Instanței de Judecată. În rosturile ei, lumea trece, mă ocolește, mă privește, mă zărește sau nu mă vede deloc, deși eu stau, nu mă mișc: teama m-a legat cu funii de frică, m-a prins de pragul Justiției și mă scutură, din când în când, de umeri, cu verdicte, amânări sau indecizii. File de calendar coboară, se răvășesc, acoperă săptămânile... care trec; eu parcă nici nu am plecat, nici nu am venit, parcă am stat acolo, în pragul clădirii, zidită în treapta de jos, acolo unde se culcușește, seara, câinele abandonat al orașului ținându-mi de cald și animându-mă cu scărpinatul canin. Acolo m-a abandonat copilul meu, care acum a crescut, e mai mare, cu o lună sau cu o zi, nu mai știu, pentru că eu îngheț zi de zi tot mai mult, mă transform în gheață, mă transform în ciment, mă transform în urechea pământului și aștept, printre fire de iarbă uscată, printre pietre, într-un ochi de băltoacă, să aud Cuvântul. Dumnezeu, dacă ar veni pe pământ,ar trebui să fie avocat specializat în divorțuri nedrepte, să dea o lege prin care copiii să nu mai aibă părinți, ci numai mame.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate