dincolo se spălau cerurile în niște lighene colorate
ne priveam iar la începuturi, eu mă lăudam că nu știu să scriu o poezie bună, tu-mi spuneai să încetez cu anotimpurile pluviale
mamele noastre alăptau la câțiva pași depărtare din sâni vineții (un frate și-o soră de-a mea scânceau hermafrodit la piepturi. egor își încălzea lichidul scurs în timpul nopții la foc mic spre disperarea soției sale care mă privea

addenda: are ochi gri, nu-i place poziția unul peste altul, nu a învățat să închidă paranteze, nu se numește maria damian.

cum din plictiseală plecam prin lume, străbăteam o stradă foarte lungă din bucurești, prizând m., apoi trăiam mult, cumpăram pâine și mă uitam la bărbați, deschideam o cutie fără speranță, emigram câmp, chiuvetă și pește prăjit, plecam din nou nostalgic-infernală până înțelegeam că se făcuse ora când
stăm pe nisip și-ți sacrificam un surâs și-mi fluidizai un satan de dragoste