Îl vom cunoaște astăzi pe Ionuț Caragea cel care poartă numărul de înmatriculare 2743, are ceva vechime pe acest site, este un autor original, care și-a făcut din poezie o întreagă arhitectură, parcă umblă prin ea ca prin propria-i viață.



M-am oprit la poezia care se numește: Alfabetism literar - surpriză dragă autorule, probabil nu te așteptai la așa ceva, dar preventiv, fiindcă altă dată am avut probleme cu internetul mi-am copiat câteva texte din pagina ta de autor.

Și uite așa învățăm alfabetul:


Alfabetism literar
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de caragea ionuț [Snowdon King]
2002-09-30 | |

asini asociați asiduu
asimetriei asimilate
articulează în argou
apoteoze analfabete.

boboșatele boeme
bombastice la buric
boicotează beatitudini
bănuite de bășici.


cabalinele cadâne
cocoșate de califi
camuflate în candoare
cârdașesc competitiv.

deformate de defecte
definite de dantură
defrișează în derivă
descompusele deșeuri.

electoralele efluvii
echivalente în ecou
efectuează efervescent
egocentrisme echidistante.

fotogenice, frivole,
forfotind feroce,
fertilizează feude
frenezând favoruri.

generând gazeluri
gâdilind gâtlejul,
germinează grote
gestionând glutenul.

hemoragice hapsâne
hidratează hrube
hoinărind în hăuri
hărăzesc himere.

impuri, impunători, impudici
inactivați impresioniști
imponderabili impostori
ierarhizează iluminiști.

îmbălsămați, înapoiați,
înflăcărați de înfumurare
încrucișează încâlcit
îngrășământ la întâmplare.

judecând în junglă,
jupuind jargoane,
jefuind jonglerii,
juxtapun jurnale.

karatiste în kibitzi
karmă au kilograme
kamasutra-s kamikaze
koala-n Karaoke.

lamentabile, lascive,
licitează liric
lichidând lacune
laitmotiv să lingă.

machiavelice maimuțe,
mamifere menstruale,
murdăresc mioape
masa muncitoare.

novatoarele năpârci,
neam de narcisiste
năruind neologisme
numără noroaie.

oligofreni, omizi, ombilicuri
omniprezente oligochete,
oficiază odios
oligarhii organizate.

puchinoasele poete
pângăresc poeme.
proliferând prostia
preamăresc pubele.

recitind din râturi,
reformând refrene
rafinând rebuturi
reproduc rutina.

sublimând stilistic
simulând statui
semănând sarcasmul
săvârșesc satira.

șlefuind șabloane
șed în șezătoare
șovăind în șleahtă
șmirghelesc știuleții.

tipice, tenace,
tipăresc tâmpenii
transmutând tupeul
travestesc trofee.

țanțoșe țarine
țuguie țesutul,
țâșnind în ținute
țepene ca țigla.

universale urticacee
uzurpatori umilitori
urocordate urinifere
uluitoare la umor.

vomând vanitoase
varietăți de versuri
vizualizează
vaste vernisaje.

xeroxând xenofilia
xenobiotice x-gene
xilografiază xenofobic
x-games cu xifoidul.

zdruncinate, zăpăcite,
zbuciumate, Zbânțuite,
zgârie zapise
zămislind zăgazuri.


Puterile Cuvântului sunt reflectate în modul de exprimare a fiecărui autor, unii prin poezie, alții prin proză sau prin alte forme de exprimare. În poezia de mai sus cuvântul are o mare forță asupra cititorului, fiindcă nu este o noțiune abstractă, e un fel de modulație a eului.

Cititorul este cel ce trebuie să culeagă fructele cuvântului în sens figurativ, metaforic sau sugestiv: xeroxând xenofilia / xenobiotice x-gene / xilografiază xenofobic / x-games cu xifoidul. Desigur că pentru fiecare cititor cuvântul poate semnifica cu totul altceva în accepțiunea sa. Dacă analizăm un poem nu numai cu inima ci și cu raționalul, putem distinge mai multe sensuri, este interesant să poți savura un poem, atunci cuvântul așezat acolo are puterea de rezonanță: impuri, impunători, impudici / inactivați impresioniști / imponderabili impostori / ierarhizează iluminiști.

Prin anumite versuri sau dintr-o anumită combinație de cuvinte autorul reușește să sugereze dând naștere unor alte și alte înțelesuri: hemoragice hapsâne / hidratează hrube/ hoinărind în hăuri / hărăzesc himere.

Poezia este ochiul care privește în interiorul cuvântului și îi dă noi valențe, iar mâna conturează forma cuvântului impregnându-i taina de a-l face curios pe cititor să treacă dincolo de primul vers și să descopere conținutul, ce rezonează dând savoare versului: șlefuind șabloane / șed în șezătoare / șovăind în șleahtă / șmirghelesc știuleții.

E aici o artă poetică demnă de apreciat, Ionuț este un făuritor de versuri, e un moment conștient provocat prin prin intermediul artei și colorat de un anumit patos al creației sale. Descoperi aici nu o emoție obiectivă, ci mai mult o emoție estetică care exprimă o anumită savoare ce ne va reveni în minte: cabalinele cadâne / cocoșate de califi / camuflate în candoare / cârdașesc competitiv.

Poemul de mai sus este de fapt o recreere a poeziei pe un alt plan, poetul încearcă fondarea ființei prin cuvânt, îndemnând cititorul să distingă umbrele de lumini. Voltaire spunea că: Poezia este muzica sufletului și, mai presus de toate, a sufletelor mari și sensibile. Chiar dacă cuvântul e puțin încorsetat aici, autorul a reușit să reducă limbajul în mod deosebit la esențele lui: oligofreni, omizi, ombilicuri / omniprezente oligochete, / oficiază odios / oligarhii organizate.

Am citit undeva că înainte de a compune poemul, poetul trebuie să se compună pe sine, să se prepare interior ca cel mai bun recipient-receptor al savorii. Trebuie să lase deoparte ceea ce numim personalitate, pentru a stăpîni impulsurile vanității și capriciile imaginației sale. Se pare că în acest poem asta a făcut autorul, aici nu este o revărsare de sentimente puternice, nu e un cântec, de asta nu orice ureche îl poate percepe, e un poem al raționalului, este greu să ciupești coardele inimii pentru a putea percepe acest poem: tipice, tenace, / tipăresc tâmpenii / transmutând tupeul / travestesc trofee.

Un alt poem pe care îl supun analizei voastre a celor care sunteți interesați să dați un sens acestui eseu este:


Macabru
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de caragea ionuț [Snowdon King]
2002-12-04 | |

Las viermii sa-mi asculte
in sunet descompus
refrenul carnii moarte
umplute de humus,

las dintii sa-ncolteasca
prin buze germinate
si limba sa-mi rodeasca
in cheaguri dantelate,

las ochii sa isi scurga
urdoarea printre gene
si nasul sa-si prelinga
mucoasele perene,

las burta-nsarcinata
sa nasca mate fierte
duhoarea emanata
sa treaca prin perete,


las mortii sa se-ntoarca
cu totii in mormint
pe veci sa putrezeasca
cu narile-n pamant.

În acest poem, Ionuț încearcă să unească o anumită plăcere a cuvântului cu adevărul. Sentimentul relevat aici se pare că e cel de interior și personal al poetului, iar cititorul are menirea să-l poată recunoaște ca și cum ar fi al său: Las viermii sa-mi asculte / in sunet descompus / refrenul carnii moarte / umplute de humus.

Poezia de mai sus îmbracă o altă formă, intenția poetului este să sugereze, aici cuvântul are muzicalitate, iar versurile sunt un fel de strigăte la barierele necunoscutului: las corbii sa lesine / pe cripta-ngalbenita / si lupii sa suspine / de foamea rascolita. Uneori poezia pierde prin interpretare, poetul este cel ce trebuie să combine sunete, înțelesuri, rezonanțe, întreaga lume internă a poetului este pusă în mișcare: las mortii sa se-ntoarca / cu totii in mormint / pe veci sa putrezeasca / cu narile-n pamant.

Ionuț Caragea are îndrăzneală și ingeniozitate, iar poezia lui nu poate fi recunoscută ca atare decît de cei “care au o inimă”, în concluzie, poezia este ceea ce este perceput drept poezie de cei “capabili să judece” : las ochii sa isi scurga / urdoarea printre gene / si nasul sa-si prelinga / mucoasele perene. Funcțiile conferite poeziei: psihagogică, utilitar-benefică și ludică, se regăsesc, parțial sau în întregime în acest poem, totul stă în competența cititorului : las dintii sa-ncolteasca / prin buze germinate / si limba sa-mi rodeasca / in cheaguri dantelate.


7 grame de verde de paris
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de caragea ionuț [Snowdon King]
2005-08-10 | |


Mintea pulsează în claustrofobicul gând al durerii,
mă salvez curmând realități iluzorii,
sub circumvoluțiuni pot descătușa vise,
suflet răscumpărat din zapise.

Crește-ți aripi, copile, din colivia transigentă
ce pare refugiu....indicator: moarte lentă,
trădează asimptotic bariera existențială,
ridică-te dincolo de tentanta-ndoială.

Tălpi lacrimânde știu că drumurile dogoresc,
ambiția e zid, dorința-i moft lumesc,
transcende din miraj "a fi"
în ecumenicul "a ști",
negoț cu legea firii,
te înscrii?
Canon pustiu,
mort-viu.

----------------------------------------
Ce poate abunda în straturi de nimic?
Ce poate fi mai mare într-un atât de mic?
Ce poate dăinui în pagini de album?
Ce poate fi și ieri și mâine și acum?
Ce poate fi și clipă și eternă?
Ce poate străluci în viața asta ternă?

7 răsărituri în lucernă.


Poezia recompune realul într-un univers numai de tine știut. Rezultatul obținut este o replică strict personală și în sensul acesta, mai revelatoare pentru subiect, decât pentru obiect. Dizolvi, purifici și obții o imagine edificatoare, a unei cunoașteri care asigură căile majore ale libertății spiritului. Zabet Mihai [10.Aug.05 09:26]

Mă bucură foarte mult "înstelarea" acestei poezii. O merita cu prisosinta poezia aceasta, deși eu ca cititor constant al tau, pot afirma fără să am nici cea mai mica reținere că sunt foarte multe alte poezii ale tale care meritau această recunoaștere. Fiind tu însuți o personalitate complexă, conturată, îți lași amprenta de fiecare dată într-un mod original, surprinzător și niciodată egal, în ceea ce scrii. Să-ți poarte noroc această stea dăruită de Mihai, să te motiveze să mergi mai departe așa cum sigur știi - depașindu-te mereu pe tine însuți. Iți dăruiesc și eu o steluță să strălucească pe cerul sufletului tău, chiar dacă nu are nici o valoare...o meriți. Adelina Ionescu [11.Aug.05 11:28]



tanti, tanti
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de caragea ionuț [Snowdon King]
2005-09-10 | |


am început cu începutul și am sfârșit în cuprinsul îmbrățișărilor tale
m-am jucat cu atâtea cuvinte acum știu jocurile sunt plictisitoare
nu mai trebuie să spun nimic totul vine de la sine
aș putea să scriu și cu ochii închiși
și tot vor răsări perle din degetele mele întrepătrunse-n tine

tanti tanti credeai că sunt același copil mă alintai cu vorbe dulci
furându-mi picătură cu picătură tinerețea sufletului bărbat fierbând sângele
lăsai lacrimile cizmelor tale să-mi înduioșeze sufletul insectă sărutându-ți tălpile
nu-mi păsa
ca și cleopatrei îti dăruiam imperiul viselor renăscute în paloșul meu
savuram bob cu bob ciorchinele pârguindu-mi buzele ce te sorbeau cabernet
altoindu-mi iubirea mea neastampărate coșuri adolescentine tanti tanti

și uite așa egoismul meu s-a metamorfozat prin tine în pasiunea lui cristos
cel mai orgolios bărbat din câți au existat vreodată este acum o fată mărie
însămânțată de dumnezeul ce se reîncarnează în mine a nu știu câta oară
mi-a spus cineva că nu voi ajunge niciodată poet
țin minte
avea dreptate sunt doar micul tău geniu și cel mai bun amant
nu ne știe nimeni doar noi unul pe altul nu ne mai interesează ceilalți
suntem doi îngeri răstigniți de trandafirii inimilor în mica noastră chilie de sfinți
ne spunem rugăciunile cu gurile până la urechi ne înghițim limbile

tanti tanti



no hai să ne tăvălim în holdele de grâu răsare soarele răsare apune
dragostea pe sânii tăi curgând lapte și miere
no vino oleacă să te strâng cu brâulcerului pictând
pe fața ta de geamăt și suspine
mandoline

și chiar de brâulmaiciidomnului îmi naște brâu de cosânzene
în părul tău cernând fulgi de culoare
no vino oleacă să te strâng de buze
să-ți suflu-n poale buburuze
a făt frumosului mireasă

no hai să ne tăvălim în lanuri de porumb să facem terci
să mă cocoloșești fierbinte cu uleiul cărnii prăjite
în lumea ta de vise adormite la cișmea îti privești chipul
vălurind umbrele ce nu vroiau să se risipe
în fântâna dorințelor

și chiar de stalagmite îmi izvorăsc din sâmburii sufletului
în peștera muierii tale
tu ai știut că o să rămâi fecioară de-a pururi
atingerea ce gândul înfioară de plăcere
tresărirea

no hai să ne tăvălim în lanul de secară ca întaia oară
să facem pâine intermediară să ținem regim de fericire
no vino oleacă să mă scald în lacrima ta
ce alternează între tristețe si iubire
fără margini

și câte ar mai fi de zis lunii ce ne privește chioară
mirată ca și-ntaia oară mai ții minte stele căzătoare
în oceanul ce ne scălda degetele jucându-se leapșa
dar mă lăsai să intru-n lumea ta de basme
odată ca niciodată

no hai să ne depănăm amintiri în portbagaj să ne aruncăm
regulile timpului ce nu mai știe să se-oprească
să alergăm în lanul de lucernă
galbene flori galbene ursit în palma ta
norocul

și iar alerg și iară iară te prind de poala sfintei tale marii
și iară iară vii și iară pleci și vii
și morți suntem ca doi copii
frânți în miliarde de cuvinte
amuțite

și câte ar mai fi de zis no hai să profitam de secunda
ce ne-mpresoară cu amintiri fuginde
ce tot te uiți la mine tu oglindă
am fost și tânăr
nu poți privi în spate

si câte ar mai fi de zis...dar mă opresc că toate au rămas cuvinte mute

Desigur că ați observat că Ionuț Caragea are un registru multiplu de exprimare și mai ales de concepție și ce pot spune e că e o nouă ambianță literară, e o preluare directă a ideii, o realitate pe care poetul o integrează într-o atmosferă: tanti tanti credeai că sunt același copil mă alintai cu vorbe dulci / furându-mi picătură cu picătură tinerețea sufletului bărbat fierbând sângele / lăsai lacrimile cizmelor tale să-mi înduioșeze sufletul insectă sărutându-ți tălpile / nu-mi păsa / ca și cleopatrei îti dăruiam imperiul viselor renăscute în paloșul meu / savuram bob cu bob ciorchinele pârguindu-mi buzele ce te sorbeau cabernet / altoindu-mi iubirea mea neastampărate coșuri adolescentine tanti tanti

Cuvintele definesc concepția poetului despre poezie, în care un astfel de mesaj a fost conceput, ele pot fi considerate chintesența convingerilor sale despre rostirea poetică. Poezia face parte din cea mai profundă intimitate a ființei poetului, ea este această intimitate: și câte ar mai fi de zis lunii ce ne privește chioară / mirată ca și-ntaia oară mai ții minte stele căzătoare / în oceanul ce ne scălda degetele jucându-se leapșa / dar mă lăsai să intru-n lumea ta de basme / odată ca niciodată

Din lăuntrul acestei intimități iese la iveală, în lunga luptă a creației, versul. El utilizează o formulă bazată însă pe metafora focului interiorității creatoare a poetului, o constantă a gândirii sale despre poezie și realitate, e poate un moment accidental, dependent de anumite circumstanțe. Poemul acesta are o formă particulară, de aici rolul important al cititorului, fiindcă poezia reprezintă un etern al sufletului, e de fapt un privilegiu: no hai să ne tăvălim în lanul de secară ca întaia oară / să facem pâine intermediară să ținem regim de fericire / no vino oleacă să mă scald în lacrima ta / ce alternează între tristețe si iubire / fără margini

Ce pot spune despre autor, dar mai ales despre poezia lui, e schimbarea formelor poeziei sub forme atît de variate, care reprezintă o simplă momeală și urmărește un rezultat identic: captarea și transmiterea stării poetului: și chiar de stalagmite îmi izvorăsc din sâmburii sufletului / în peștera muierii tale / tu ai știut că o să rămâi fecioară de-a pururi / atingerea ce gândul înfioară de plăcere / tresărirea



cer de nisip
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de caragea ionuț [Snowdon King]
2005-09-17 | |


iar rătăcesc amintiri amețite în sufletul meu labirint
urmărindu-ți firul iubito pașii-mi se pierd pe o plajă pustie
te mângâi cu-n gând fugar lacrimi se aștern pe nisip
castele de sare

te îmbrățișez cu un oftat îndelung îmi rămân scoicile-n palme
le sărut sorbindu-ți glasul furat de valul tăcerii
pânze de borangic înfășoară sufletu-mi vierme
păianjenul timp

cu ochii ciobiți de pumnalele stâncilor răsărite din mare
privesc cum apune același soare străin de tot ce-a fost
îmi întind degetele uriașe trăgându-l de urechi
zile liliputane

iar rătăcesc amintiri amețite în sufletul meu labirint
urmărindu-ți firul iubito pașii-mi se pierd pe un cer plin de stele
te plimb cu carul mare pe calea lactee până la steaua polară
luna mirată

îmbrățișez coada cometei fugare urmărindu-te prin găuri de vierme
ne jucăm de-a v-ați ascunselea prin găurile negre
îți mângâi aripile de înger în constelația fecioarei
spicul de grâu

cu sufletul istovit am încălecat pe-un taur tu pe-un scorpion
în centrul galaxiei mi-ai săgetat inima cu dor de supernovă
întind degetele boante zbori cu viteza luminii
praf și pulbere


Text elaborat, cu migală făcut să emane parfum din taina iubirii într-un decor terestru și cosmic, fantezist uneori. Tristețe-n amestecul speranței într-un poem ce poartă pecetea unei scrieri minunate. Nu caut să subliniez metafore anume să indic pasaje, toată poezia se constituie într-o metaforă elegantă adresată dorului de iubire.pop marius [17.Sep.05 11:18]

Te recitesc în dimineața aceasta. Prea te-ai "topit", de iubire, pe aici, lucru firesc - să ne "topim" de iubire, desigur - te găsesc însă într-o formulă în care nu te prea recunosc (luând în considerație ce am citit anterior "din tine"). ei, dar...ni se întâmplă tuturor! Altceva e că recurgi la o pedalată recuzită poetica (inclusiv, "plimbatul cu carul mare"). Mi-a plăcut cum ai tras soarele de urechi, asta: da! silvia caloianu

Mă opresc aici dar vă supun atenției alte poeme purtând semnătura Ionuț Caragea, poate cineva inițiat în ale analizei, dar mai ales specializat în critică literară poate veni cu ceva nou la acest eseu.



iubita de la capătul lumii
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de caragea ionuț [Snowdon King]
2006-01-13 | |


iubito de la capătul lumii
mă privești cu ochii aceștia cifrați
sperând să-mi învârtesc degetele în jurul chipului tău
făcând un mic număr de scamatorie
un vârtej care să-ți mângâie pleoapele
deschizând porțile ferecate ale urechilor
te trag de părul plastic cârlionțat vino mai aproape fată obraznică
îți scot și limba metalică din gură să te aud mai cu putere
că de nu apăs 767 strigând după ajutor
salvați sufletele noastre
mute

tu-ți uzi plantele
vorbești nițel cu ele au fost singure toată săptămâna
prepari ciuperci la grătar cu brânză, mărar, după aceea mai citești ceva
eu sunt în junglă un leuț cu coama zburlită
plin de scaieți ( tu crezi secrete) mă-nțeapă, n-are cine să-i scoată
rămân o fiară neîmblânzită
fug într-o peșteră, ghearele zgârie pereții de durere
și apare închipuirea unei iubite de la capătul lumii
o leoaică singură și nefericită

ea seamană cu mine, este ca mine, am văzut-o cândva
într-o lume abandonată în care m-am întors pentru o clipă
am avut infinitul negru și dulce în fața mea mască
( de uimire, nu de fetească sau de-o minciună strict masculină )
i-am simțit fiorul de la cap până la coada care-a rămas sculată
rotindu-se-n aer precum un avion cu elice
striga : ia-mă și pe mine-n zbor
uite așa am rămas cu ochii albaștri fixând cerul
dorința sa animalică mi-a descătușat tot misterul
am murit lent dansând streaptease
un melc fără cochilie

iubito de la capătul lumii
îți spun adio, m-arunc în jungla asta
să pun stăpânire pe toate felinele
ca să nu mă transform într-un șoricel
dar să știi
în inima mea va rămâne mereu un coltișor verde
foișorul nostru în care ne vom retrage-n iubire
un paradis numit speranță
și amintire



interviu cu un pierde vară
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de caragea ionuț [Snowdon King]
2006-01-20 | |


dintre toate anotimpurile l-am ales pe cel mai călduros
cât de plat sună ca și cum aș face plajă încontinuu
din fericire raiul există și aici la trei butoaie
nisipul se odihnește printre cutele pielii
toate membrele par atât de greoaie
până când descoperi misterul femeii
cum te ridică ritmic până la ploaie
mare și înconvoiat
curcubeu agățându-se de soare
prinzând stavrizi la țaparină
cu pletele ce mulinează
căluți de mare sufocați de nebunia
unei sirene pedofile

am mai pierdut o vară cu sufletul pe buze
rostindu-ți declarații cu rost de evantai
pentru o seară
voulez vous coucher avec moi ?
te voi iubi și cu umbra
vom face menage a trois
luna se va dezbrăca în fața noastră
marea va încremeni într-o oglindă
care-i cea mai frumoasă fotografie
a plăcerii imortalizate fâcând surfing
pe un val de sudoare ?

tremură aerul într-o briză ușoară
răsfirându-ți părul într-un miraj auriu
picioarele compas măsoară cercul dragostei
săgetat de un amorezat ce a prins curaj
de la o sticlă de vin roșu
care i-a răsucit gâtul scurgându-se sângele
pe buzele fierbinți ale comorii tale
inepuizabil de primitoare

acesta sunt eu iubire
cel mai timid dintre pământeni
levitez deasupra aurei tale divine
așteptând al doisprezecelea ceas când limbile
se vor uni într-o nesfârșită poftă carnală
și voi vibra ca toate fiarele atinse de rugină
melancolic de alcoolic de bucolic de parabolic
ca infarctul salvat de o pilulă de aspirină
cel mai ieftin medicament este o fiolă de morfină
în vena înțepată de colții tăi ascuțiți de felină
o iau razna și văd copiii cum cresc felii de mandarină

dintre toate femeile te-am ales pe tine
o picătură rece de rouă ce aștepta să fie sorbită
de o atingere fierbinte
dorință candidă splendidă perplexă complexă
un été inoubliable
le someil d`une ange el l`amour d`un diable
je me demande
qui je suis ?
un pierde vară
lumea este chioară
și nu vede
că am o inimă care bate în ritmuri de fanfară

nu mă opresc iubito
continui să trăiesc pentru a doua oară
în mijlocul infinitului ce și-a deschis porțile umede
mi-au mucegăit picioarele și tot mă zbat ca un miceliu
ieșind la suprafață pălăria de soare
a unui pierde vară

te iubesc

știu sună plat dar am prins rădăcini de colțul babei
tu trebuie să pleci sezonul e pe sfârșite
o înțepătură te oprește și întrebi nedumerită
cine ești tu mărăcine
răspund
același pierde vară

nu-mi amintesc de tine
anii se măsoară în primăveri
în rest totul este o întâmplare

dintre toate anotimpurile l-am ales pe cel mai călduros
am făcut noduri la încheieturi, la maini și la picioare
m-am îngropat sub anotimpuri așteptând
o altă vară viitoare

iubesc

să fiu un pierde vară


+ apreciere

Chiar dacă Ionuț nu își dorește o steluță, ba mai mult, e împotriva unui atare sistem de apreciere, risc să-i ofer una, pentru că textul merită să fie remarcat și recomandat. Curge frumos, e scris cu nerv, cu simțire adevărată. Poemul e lung, dar se citește dintr-o răsuflare. Frazele în altă limbă (francesă) se asimilează organic în carnea poemului, nu irită ca în alte texte ochiul cititorului. La fel, alternanța versului alb cu cel în rimă. În concluzie... uite ce minuni ne aduce iubirea! :)

P.S. În definitiv, poetul e un pierde vară... :))
Ion Diviza [21.Jan.06 10:07]
-------------------------------------------------------------------------



m-am născut pe google
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de caragea ionuț [Snowdon King]
2006-01-29 | |


m-am născut pe Google
am deschis ochii și am privit printr-o fereastră
către cealaltă lume căreia probabil trebuia să-i spun mamă
am atins-o cu degetele mele pătrate
și mi-a fost teamă
din păcate
să nu o rănesc și să nu mă rănească
cuvintele mele aveau nevoie de atingere pământească

degeaba ne ținem de mâini
nu vom avea niciodată priză la public ci doar la curent
știm amândoi că adevărata mană cerească
este un abonament

mai demult am primit mesaj de la Dumnezeu
îmi spunea că va veni o zi în care
va exista o singură biserică
universală
credința, da, credința va fi o stare
de euforie declanșată de o perpetuă mișcare
către nihilism

m-am născut pe o pagină de istorie care
nu va fi niciodată scrisă, cu certitudine
va rămâne o întâmplare
în spațiul infinit dintre două secunde
mărginit de milioane de pixeli

am murit pe Google
înconjurat de miliarde de ferestre
deschise pur și simplu
din greșeală

sau poate nu știai că Dumnezeu este orb