Eu sunt eu. O ființă care privește cu durere în suflet cum lumea este distrusă de semeni. Merg pe stradă și pot citi pe fața lor nepăsarea. Cu toții trăiesc iluzia unei lumi perfecte. Însă se înșeală. Încep planeta moare sub ochii noștri, iar noi nu facem nimic pentru a evita acest fenomen.
În Biblie se vorbește despre o anume Apocalipsă, o coborâre a Mântuitorului pe Pământ, o zi în care toți oamenii sunt judecați pentru păcatele comise. Oricum am numi acea zi, Ragnarok, Ziua de după mâine sau Sfârșitul Lumii, noi vom fi singurii vinovați de venirea ei. Aceste ființe patetice ,care se numesc oameni, au decis deja destinul întregii Terra, i-au semnat deja condamnarea la distrugere.
Dacă asculți cu atenție poți auzi plânsul naturii, al florilor, al copacilor. Privind atent o floare vei realiza că și culoare acesteia este mai pală pe zi ce trece, mireasma lor se sfârșește încet, arborii par să fie triști, totul este în continuă schimbare. Din dorința noastră obsesivă de atotcunoaștere, de mândrie, de ură între oameni sunt atâtea războaie în urma cărora se pierd vieți inocente, au apărut fenomene ciudate. Vrem să schimbăm cursul lucrurilor, poate în speranța de a le face mai bune,
însă greșim. Încercând să evităm destinul, nu facem decât să-l aducem cu un pas mai aproape de împlinirea lui.