poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3006 .



Femeile și mașina de fum
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [oana_radu ]

2008-01-07  |     | 



1. Femeia este purtătoare de viață (la propriu și la figurat);
2. Femeia deține încă de la naștere și by default o mașină de fum, cu rezervele de lichid incluse (limitate în spațiu, dar nu și în timp).

Cu nr.1 cred că toată lumea este de acord, dar la nr. 2 mă simt datoare să dezvolt, firește, prin puterea exemplului (personal):

Mașina de fum intră în funcțiune atunci când noi, femeile, întâlnim un bărbat care însumează minimul de calități și/sau defecte necesar pentru a-i oferi maximul de farmec. Începe o Poveste.
Lucrul pe care bărbații nu îl știu și nu îl vor afla vreodată (chiar dacă îl aud, nu-l înțeleg), este că femeia, încă de la primul scan, și-a dat seama exact (până la cele mai mici detalii) de calitatea și potențialitatea umană a partenerului. Ea vede mai ales, și în primul rând, slăbiciunile.
O simplă apăsare de buton: conștientă și asumată. Mașina bagă ceață, pentru că noi nu vă iubim pentru ceea ce sunteți, ci pentru ceea ce ați putea fi.
Și pentru ceea ce ați putea fi voi, noi ne transformăm (pe rând sau de-o dată, nu știu) în: mâner, scară, coardă elastică, piolet, plasă, catapultă (sau oricare alt obiect de sprijin/propulsare). Evident, această decizie (căci noi suntem singura specie capabilă de asta) este luată in deplină cunoștiiță de cauză și cu maximă luciditate, singurul nostru sprijin fiind… mașina de fum.
Bărbatul o dată aflat în siguranța conferită de geniala mașinărie feminină, concluzionează prin (să le spunem) raționamente încă nedescoperite de civilizația noastră, că poate face orice, întrucât Ea va fi mereu acolo și, oricum, îl iubește așa cum este.
GREȘIT!!!. Ea îl iubește și îl va iubi mereu (repet) pentru ceea ce el ar putea să fie, conștientă fiind că prezența ei nu este neapărat necesară și/sau suficientă.
Aici se termină rezerva de lichid de fum. Ce se întâmplă?
Pe ea o ustură ochii și este în pragul unei crize de astm (a nu se înțelege gâfâială). Acum apare întrebarea:
"Pentru ce?"
Întrebare la care nu are rost să răspunzi, dacă vrei să mai trăiești liniștit.
Mașina de fum conferă femeilor capacitatea nelimitată de regenerare. Ele o vor lua de fiecare dată de la capăt, în continuare conștiente de șansele atât de puține de reușită.

Acest discurs NU condamnă bărbații. Noi vă iubim pentru că așa vrem noi, și apăsăm, de fiecare dată cu o luciditate crudă, butonul mașinii de fum, din propria voință.

Un singur lucru ne conferă ascendent asupra voastră, a muritorilor: noi vă purtăm pe voi în pântec.
Noi ne dorim copiii și alegem să-i facem (sau nu) pentru ca atunci când ne uităm în ochii micuțului să-l vedem pe el, masculul alfa, pe care noi l-am ales și căruia noi i-am conferit acest titlu nobiliar. Copilul este singurul lucru prin care o femeie devine invincibilă. Și acest fapt nu ar trebui subestimat niciodată.

Nu mă pot abține, nici nu trebuie, să nu arunc cu pietre în cei care ( aflați -teoretic- la vârsta deplinătății ) neglijează sau îndeamnă spre avort femeia care le dorește copiii.

Îmi doresc, sincer și din suflet, ca acești bărbați să trăiască cel puțin la aceeași intensitate durerea femeii aflate în asemenea situație. Îmi doresc ca durerea lor să se multiplice cu zece la fiecare secundă. Să-i vad cum mor, încet-încet, în praf, cerșind mila și îndurarea Femeii în primul rând, și abia apoi a Divinității.
Mi-aș permite chiar, fără cea mai mică mustrare de conștiință, ca într-un asemenea moment, să le îndrept pistolul spre frunte, ca să vad cum se naște în ochii lor speranța eliberării, apoi să cobor arma încet, spre genunchi, și să apăs trăgaciul în mod repetat și fără milă (IRA-like), după care să privesc spectacolul vomitiv al lașității, mizeriei și patetismului uman cu ochii larg deschiși.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!