poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3141 .



Lisanbona
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Wana ]

2008-01-04  |     | 



Mâinile grele îi cad ușor pe masa de lemn șubred, bătrână și ea, plânge scârțâind amenințător. Ochii uscați erau acoperiți de ploapele grele ce-i cădeau adesea ca un nor greu peste cerul senin. Capul greu de gânduri și amintiri se sprijină de spătarul scaunului, auzind din depărtări susur de izvoare, aripi ce zboară în penajul lor pur și impecabil.
Lisabona, în Lisabona a plecat, a găsit o pană neagră, pecetea regală a umbrelor, nu a găsit pana neagră nici colbul rămas pe dulapul din sufragerie. Ce sa facă? Să coboare, să urce? nici el nu știe...
Scările erau abrupte ca un munte stâncos, s-a dus la Lisabona, la Lisabona s-a dus să înoate, dar n-a găsit pana, pana lui neagră pe care o căuta. Iar cercurile ce se învârteau în jurul lui l-au înecat, dar a scăpat, a scăpat fără nici o mușcătură de rechin. Nisipul din Lisabona era mișcător, dar de ce? de ce? de ce mai întreabă? Nu a vrut să găsească pana, pana lui neagră. A alunecat pe gheața din Lisabona, dar nu a avut patine, că ar fi patinat atât de frumos, ar fi patinat, însă a căzut pe jos. Fortuit a găsit ceva, dar nu vedea ce, s-a pus o ceață atât de deasă, era ceața ninsorii, dar de ce ningea dacă acum cinci minute a căzut pe nisip mișcător? Nu se putea mișca, la Lisabona însă a zburat și a ajuns în fața unui bloc, era înalt ca un arbore bătrân și sfârâjit din pădurile tropicale unde ploaia e deasă și picăturile de rouă se preling ușor pe frunzele imense ale unui cactus din deșert care l-a înțepat cu țepii lui și sângele curgea atât de mult și nu se mai oprea.
Dar de ce a trebuit să plece la Lisabona, a crezut că îi va fi mai bine? A căutat pana neagră, era pana neagră a Elenei, dar Elena nu dorea, de ce nu dorea? Elena era o femeie urâtă, însă a plecat după ea la Lisabona, a vrut pana neagră. Dar Elena nu avea rațe negre. Elena avea o pană neagră.
Pasărea,a căzut o pasăre în mijloc. Dar fără apă unde să supraviețuiască? Am căzut toți, însă de unde să vadă că erau nori?
Capul greu de gâduri și amintiri se lăsa din nou ca un nor peste cerul senin.
Am plecat la Lisabona, însă biletul de avion nu l-am plătit. De ce? de ce nu l-am plătit, păi nu aveam bani.
E foarte previzibil acest bărbat, a spus toată lumea, indubitabil, incontestabil. Dar de ce urca scările atunci, doar nu vrea din nou să plece la Lisabona?
A vrut să se întoarcă dar a rămas pe drumuri. Pe drumuri, da, pe drumuri la Lisabona, a vrut să caute pana neagră, însă Elena l-a lăsat pe drumuri, urâcioasa, de ce oare nu i-a dat telefon înainte să-i spună de pana neagră? Pentru că era urâcioasă, foarte urâcioasă, dar de ce e urâcioasă, oare nu a iubit-o destul? I-a cumpărat creme dar ea tot nu i-a răspuns. De ce nu i-a dat pana neagră? De ce?
Ramurile pădurii l-au zgâriat, l-au sfâșiat, l-au lăsat fără păr, păi cum? Doar nu bătea vântul. Nu bătea, era doar ceață. Iar era ceață?! Era ceață dar venea soarele, păi de ce? Oare cum? Deci soarele a apărut din abisul umbrelor, e un purgatoriu, dar cum să fie acesta un purgatoriu?e doar sala de operație și Elena nu a fost acolo să-l ajute, să-l țină de mână. La sala aceea era o blondă, i-a vorbit despre florile din Lisabona, dar el a început să plângă, nu vroia să plece, de ce a zburat Elena la Lisabona? Era urâtă, vai cât de urâtă era! Dar trebuia să facă ceva să nu mai fie urâtă. Însă cum? Doar și el era destul de urâcios. Urâcios din cauza mamei lui, dar ce avea lumea cu mama lui? Nimic, dar mama lui nu a fost lângă el să-i plătească biletul la Lisabona, de ce? Mamele stau unde le pui, dar mama lui e o femeie imprevizibilă, însă el e previzibil.
Ești previzibil? Ești, știu că ești, dar era la Lisabona pana. Off! De ce am uitat de pană? A trebuit să zbor până la Lisabona să iau pana, pana neagră, dar Elena, ea ce făcea? Ea dormea, dormea în pijamaua ce-i cădea de pe umeri ca sideful de pe lună și mirosul dezmierdat al somnului o cuprindea peste tot. Elena era urâtă, dar când am zburat la Lisabona am văzut-o în pat, dormea, era drăguță, dar nu era destul de drăguță ca să spun că era frumoasă, nu, era doar drăguță și nici măcar nu era pieptănată, era ciufulită, dar cum se putea să nu-mi spună de pana neagră, pana aceea neagră. Am rugat-o, dar nu m-a ascultat, am vrut doar să o avertizez dar nu m-a băgat în seamă, m-a ignorat, m-a făcut să mă înfurii, să mă agit ca o băutură carbogazoasă, însă nu am explodat, ea tăcea, dormea cu gura deschisă, parcă încerca să-mi cânte ceva, dar de fapt ce faceam eu la ea acasă? De ce m-am dus la Lisabona? Nu știu, cred că îmi place la Lisabona, dar pe Elena nu o plac, e urâtă, e drăguță doar noaptea, dar e drăguță doar când închide ochii, are ochii bulbucați ca noaptea din India, unde stăteam în cort și ascultam vulturii plângând la lună. Dar de ce India nu e ca Lisabona? Pentru că India are nopți calde, iar în Lisabona Elena e drăguță. Dar, de fapt eu știu că e urâcioasă, e urâtă. Pana neagră, nu vrea să-mi dea pana neagră, e zgârcită, pana neagră din Lisabona.
Se ascundeau lacrimile în spatele genelor scurte și obosite, dar nu au căzut pe obraz, însă izvoarele pe lângă care a trecut se vărsau în ocean.
Dar la Lisabona nu mai curgeau izvoarele, ele s-au oprit, sau poate nisipul mișcător le-a încetinit. Dar de ce? Nu i-a promis Elena că la Lisabona curge lapte și miere? De ce l-a mințit? Însă cel mai grav: pana neagră, l-a mințit, a încercat să-l aducă la Lisabona doar ca să îi dea o pană cenușie. Dar de ce nu vrea să-i dea pana neagră? Chiar așa urâcioasă poate fi Elena? Nu putea întelege de ce nu i-a plătit biletul de avion.
De fapt pana neagră era acolo, dar nu o vedea, era ceață, cum să fie ceață dacă a trecut soarele pe acolo? Tu nu mai gândești? Știi că era ceață, dar nu ai văzut că era ceață pentru că s-a pus ceața și era și brumă, dar când ai aterizat la Lisabona nu ai văzut că era soare de fapt și ți-a intrat o muscă în ochi. Dar musca de ce a zburat la ochii mei? Să meargă la Elena, ea are ochii bulbucați ca lacul din Siberia, înghețat și rece ca privirea ei. Elena e drăguță, însă doar noaptea când închide ochii la Lisabona. Dar Lisabona nu prea are lacuri, are nisipuri mișcătoare pentru că pasărea care a căzut era nemișcată și m-a doborât și pe mine, dar de unde știa să zboare? A învățat de la mama ei, dar ea de unde a învățat să zboare? De ce nu suntem sinceri? La Lisabona nu putea să stea cu mama, nu i-a plătit biletul de avion. Dar Elena? ea putea, dar e egoistă, e parșivă, vrea să ascundă pana neagră. Dar cum se poate să-l cheme la Lisanona și el să nu vadă pana neagră? După ce că ea nu avea nici grădină, nici rațe negre, nu era nici gospodină, deci de ce nu i-a putut spune că nu avea pana neargă? Doar la Lisabona putea fi, nu era alt loc unde să zboare. Pana neagră era ușoară și putea să se ascundă și singură dar nu am gasit-o, am încercat, am zburat la Lisabona, am văzut-o pe Elena, dar ea e urâtă, chiar dacă în seara în care am ajuns era drăguță pentru că avea ochii închiși.
Înainte să plec la Lisabona eram cântăreț, da, cântam, cântam mult, era o chitară, era a mea, mi-a cumpărat-o mama, dar de ce? Oare nu avea bani destui să-mi plătească și biletul de avion? Degeaba, nu erau destui bani, nu erau suficienți, dar de ce? Pentru că ea avea o slujbă bună, dar a fost concediată, de ce? Pentru că era o femeie bună, iar pana neagră după care am plecat nu trebuia să o influențeze, nu am vrut să o determin să-și dea demisia, dar de ce? De ce m-am dus după pana cea neagră. Am fost prost. Off! Elena! ea, urâta! Elena m-a chemat, a vrut să mă fure, să mă ducă de nas, să scoată tot ce-i mai rău din mine, m-a ignorat, m-a dat afară pe drumuri, la Lisabona, acolo unde sunt nisipuri mișcătoare, dar e frumos însă mi-am adus aminte de pana neagră, dar atunci când nu am dat de ea ce să fac? Ce să fac? Mă duc, mă duc la Elena, dar Elena e urâtă, e foarte urâtă, e urâtă ca o rață, dar ea nu are rațe negre pentru că nu mi-a dat pana neagră, pana mea, pana neagră. Dar oare de ce rațele sunt păsări? Ele nu pot cânta, fac un zgomot ciudat, foarte ciudat, dar îmi place, îmi place să stau pe câmp să le ascult, le ascult mult, foarte mult, stau pe câmpul unde s-a prăbușit pasărea gigantică, s-a prăbușit peste mine, dar de ce oare? Și totuși stau fără să mă uit la ea, stau și ascult rațele negre. Însă pe Elena n-o iert, ba da, o iert, dar nu vreau să o iert, însă o voi ierta pentru că e urâtă și mi-e milă de ea, e foarte urâtă, dar de ce m-a chemat la Lisabona? pana neagră nu era la ea, ba da, însă nu a vrut să mi-o dea.
Elena vrea să mă ducă la sapă de lemn, vrea să mă facă să o uit, dar cum să o uit? Nu o voi uita, trebuie să-mi înapoieze pana neagră.
Mi-am adus aminte, eu am iubit-o, pe cine? Cum pe cine? Pe Elena, da, pe Elena, cea urâtă, e urâtă, e foarte urâtă, dar am iubit-o, cum? Nu știu, poate pentru că urâțenia ei mai deosebită, dar când am văzut-o prima oară era o copilă, însă era ștearsă, acum se machiază, e împopoțonată, e supraîncărcată cu bijuterii, cu podoabe, cu parfum. Parfumul Elenei e ca o mireasmă de floarea-soarelui, e un amalgam de „vino-ncoa”, e atât de înmiresmat, la fel ca părul ei uscat ca frunzele arțarului toamna, dar ochii ei bulbucați sunt atât de bulbucați, atât de mari și adânci că mă sperie când mă privește, îmi place de ea doar cu ochii închiși, la Lisabona, e singura noapte când am văzut-o așa dezvelită, ea e rușinoasă, e furioasă, e timidă și morbidă, e urâtă și totuși m-am dus la ea, la Lisabona, mi-am luat și chitara cu mine, dar n-am apucat să-i cânt, în goliciunea ei, n-am ajuns nici măcar să o ating, mă urăște, dar eu niciodată nu i-am mărturisit ce simt pentru ea, i-am insinuat, dar ea s-a făcut că plouă, m-a ignorat, e o ignorantă, e urâtă. Elena m-a chemat la Lisabona, dorea să mă răstoarne, să mă umilească pentru că știe că-mi doresc pana neagră și nu a vrut să-mi spună unde se afla, mi-a tăiat aripile, da, mi le-a tăiat, am căzut din cer. Pasărea, pasărea a căzut și ea cu totul peste dealurile și nisipurile mișcătoare de la Lisabona.
Cum am putut să o uit pe Elena, dar nu am uitat-o, doar că nu mai știu unde să o găsesc. O voi găsi eu. Dar când? Ieri a fost o dimineață rece, iar azi mor de cald, dar de fapt ieri e azi, ba nu, azi este mâine, nu, maine este ieri, deci ieri este poimâine, deci poimâine vom alerga, dar nu s-a putut, în Lisabona nu poți alerga, pana neagră, trebuie să cauți pana neagră, de ce nu o cauți? Sunt nisipuri mișcătoare, dar nu-mi pasă, pleacă, pleacă la Lisabona și caut-o! Dar în zadar, Elena nu vrea să-mi spună unde o ține ascunsă, e timidă, e urâtă, e atât de urâtă, doar noaptea când închide ochii la lumina luceafărului din Lisabona, aș fi sărutat-o, aș fi luat-o de mână, dar de ce? E urâtă, aș fi închis ochii, dar nu pot, nu pot, vreau să o văd, să mă uit în ochii ei bulbucați, mari, dar nu vreau să mă sperii, oricum e urâtă, nu am nevoie de ea, eu vreau doar pana neagră, pana neagră, o vreau , iar Elena e urâtă și nu mai știu, nu mai știu nimic, doar că Elena nu vrea, nu mă vrea, de ce nu mă vrea? O urăsc, dar nu știu ce să mai fac să-i spun că e urâtă, e foarte urâtă, dar seara aceea la Lisabona, la Lisabona era drăguță, însă nu suficient, dar nu știu de ce am descuiat ușa, nu știam că aveam cheia, cheia, am vrut să o arunc în ocean, dar Atlanticul era prea învolburat, agitat, ca privirea Elenei, ca ochii ei, dar asta însemna să arunc cheia, iar ea să afle, ochii ei m-ar fi văzut, m-ar fi descoperit, m-ar fi aruncat cu tot cu cheie, dar cheia era foarte valoroasă, de ce? Eu nu doream să intru la ea în seara aceea la Lisabona.
Pana neagră, trebuia să o recuperez, era prea târziu, era la Elena, ea e rea, e urâtă, e urâcioasă, e timidă, dar știa cât îmi doream pana neagră, știe, dar de ce îmi face una ca asta?! Nu, poate nu a vrut, însă e urâtă și nu mă înțelege, nu vrea, nu poate, nu o pot suporta, dar nu i-am spus niciodată ce simt pentru ea. Niciodată nu am avut ocazia să o strâng în brațe, toată viața mea am vrut, dar nu am izbutit. Ce am vrut? Ce viață? Da, viața mea, e viața pe care am încercat dar nu am reușit să o ating, să-i spun, să-i rostesc cuvintele, ea e urâtă, e antipatică, ar trebui să închidă ochii de fiecare dată când îmi vorbește, are ochii bulbucați, învolburați, îi are gri. Pana! pana neagră, dar pana neagră nu e gri, e neagră. Nu mai știu, de ce, de ce nu mai știu ? Poate că trebuie să fur pana, dar de unde să o fur, de unde? Elena, ea, urâta! nu vrea să-mi spună, nu aș putea să rostesc nicodată cuvintele, cuvintele, cele două cuvinte, nu le-am rostit niciodată, am plecat la Lisabona, dar niciodată nu am rostit cuvintele, nu le-am rostit deși știam că Elena mă vrea, dar nu i-am spus niciodată.
Ea e vinovată, ea nu vrea să-mi dezvăluie secretul, n-a vrut să-mi spună unde e pana neagră, nu mi-a plătit biletul de avion, nu m-a sunat, m-a lăsat să ajung la ea acasă în noaptea aceea caldă, dar ieri era frig, țin minte de ceața aceea, dar din ceață a ieșit o lumină, lumina m-a orbit. M-a orbit dar am ținut ochii închiși, așa îi avea și Elena când am sosit la Lisabona și am văzut-o dezvelită și îi era cald, foarte cald, sudoarea îi curgea pe frunte ca roua dimineții de pe papura stufoasă de lângă lacul din Siberia, dar totuși era urâtă, era drăguță dar era ciufulită. Aș fi luat-o în brațe, dar de ce? e urâtă ,e urâcioasă, e timidă și morbidă, dar nu trebuia să mă duc după ea la Lisabona. De ce am răspuns la telefon? Trebuia să închid! Da, trebuia să pun receptorul jos, să nu-i ascult vocea pițigăiată. Dar..stai! de ce nu aud acum nimic? doar o voce de departe....e departe, cineva cântă, cântă, dar nu pot auzi. E ceața din.....nu e defapt nisipul mișcător, ba nu! E Elena, Elena care m-a chemat la Lisabona! Lisabona! vreau să ajung la Lisabona!
Capul greu ca plumbul se lăsa în jos,ochii bulbucați se închideau, iar gura îi era deschisă. Stătea lâgă avionul prăbușit înainte de intrarea în Lisabona.









.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!