Desen în zăpadă


Þi-ai contemplat mâinile înmănușate în gânduri, apoi strada cu plete de gheață, figurile ascunse în brațe de lână… ai privit la Tine și ai zâmbit. Cu o delicatețe de libelulă ți-ai dezbrăcat de melancolie un deget , apoi altul, al treilea, la patrulea, al cincilea, palma, sufletul… apoi ai făcut încă patru pași și ai purces la deșirarea tristeții de pe mâna stângă. Acum strada cu plete de cer își întindea degetele-timp spre zdrențele unui „Fost ce-a fost”. Te așezi pe banca mireasă – a – tăcerii și schițezi un tablou mișcător de umbre și lumini. Începi din colțul stâng trasând ușor linii și idei; în centru pânza respiră obosită ca mai apoi în colțul drept mâna să ți se oprească brusc. Fiecare culoare, formă, asperitate… fiecare ți-a împrumutat 3% din suflet. Îți atingi fruntea în timp ce degetul mic al piciorului stâng bate un ritm bizar pe dala înghețată. Mâna cade obosită pe lemnul rece iar degetele piciorului drept caută libertatea. Atâta alb în jur! Tabloul schițat de tine s-a spart în aplauze de zăpadă. Întregul univers își arată încântarea în fața spectacolului numit: ”Vis de om”. Te ridici de pe bancă și începi să calci aidoma unui gând pe trupul de piatră înghețat. Ce bine se întelege piciorul drept cu cel stâng! Mereu despărțiți în iluzie, etern apropiați prin legământ. A existat o secundă în care au jurat să viseze împreună., să calce unul alături de altul, să descopere lumea amândoi..totul în același timp. Atâta lumină și culoare! Curcubeul s-a ascuns în fiecare vitrină, fiecare casă, iris, zâmbet…. Miroase a sărbătoare. Îți așezi palmele în buzunare și mergi…. În margini de zi schițezi un imens tablou: Viață.