Cred in iubire si cred ca m-am nascut ca sa iubesc….iubesc viatza, iubesc razele de soare, iubesc sa privesc pierduta valurile marii, iubesc sa privesc frunzele tremurande ale copacilor de pe crestele muntilor, iubesc suisurile si coborasurile vietii, iubesc sa plutesc cu capul in nori sis a risc, IUBESC SA TRAIESC.

M-am indragostit prima data acum vreo 5 ani….a fost prima iubire, a durat putin dar a fost intens si inca pot sa simt ultimul sarut al primei iubiri pe buze…Mi-au trebuit 3 ani sa pot sa-mi aventurez din nou inima pe taramuri necunoscute. O noua lume mi s-a deschis in fata, un nou taram magic, o lume fermecata, plina de zambete, distractie, bunadispozitie, lipsita de monotonie, cu priviri adanci si misterioase ca ale unei nopti ce imbraca valurile marii lasandu-le sa se iveasca doar atunci cand stelele se ivesc din nori aprinse de sufletul unui copil...Misterios, cald si primitor asemenea unui far ce lumineaza spre a ghida un vas pierdut in nemarginirea oceanului. L-am vazut si am crezut ca lumineaza doar pentru mine, ca imi trimite semnale sa navighez cu putere si incredere spre el. Am crezut ca sunt singurul vas ce poate sa ajunga la el, iar odata ajunsa acolo lumea magica si captivanta pe care o visam imi va deschide portile. Am devenit prea increzatoare, am inceput sa ma joc cu el, sa ma pierd printre valuri, sa proiectez imagini cu alte vase, iar el si-a revarsat lumina in alte directii. Cand am pierdut linia orizontului am incercat sa o regasesc si el a inceput sa-mi ghideze pasii usor din nou....pluteam, uitand de mine si focalizandu-mi atentia asupra lui....Cu toate acestea parea un drum interminabil pana la destinatia implinirii. Era Luceafarul meu, inspiratia mea, viitorul meu, intreaga mea existenta. Dar cand imi devenise cel mai bun prieten al meu, cel mai de nadejde ajutor am remarcat un alt vas ce se apropiase de el...M-am suparat si am incercat sa gasesc un surogat de far care sa-mi lumineze calea...am gresit pentru ca lumina acestuia era pala, inexistenta iar farul meu si-a retras raza de lumina pentru a-i lumina drumul vasului ce a navigat drept spre el fara a se abate de la drum, fara a incerca sa se joace cu sansa ce i se oferea....Usile spre Eden mi s-au inchis, am pierdut drumul pentru todeauna si am inceput sa ratacesc in negura ca o epava ruginita, obosita ce asteapta sa cada pe fundul oceanului definitiv....

Cu ce am ramas?Cu impresia ca viatza mea nu mai are rost, nu mai am nici un scop, nici un ideal pe care sa-l urmez si cu un pupic urias pe obraz intr-o zi insorita de octombrie. As fi vrut sa stiu macar daca a vrut sa-mi calauzeasca pasii spre el, sau doar a fost un bun prieten de nadejde la nevoie, daca m-am inselat, a fost o fata morgana sau a fost aievea....Un foarte bun prieten mi-a spus recent ca atunci cand nu voi mai vrea sa stiu raspunsul la aceste intrebari, abia atunci pot sa zic ca mi-am regasit drumul si am lasat farul in urma, pierdut intre amintiri...Avea dreptate, acum nu mai ma intereseaza sa aflu...

De ce? Pentru ca la un joc de carti am tras o carte care mi-a stralucit din prima clipa in mana...m-a fermecat si l-am crezut ca e asul pe care l-am cautat cu atata ardoare pana acum...Eu, cea care pana acum o saptamna credeam ca nu voi mai putea sa ma implic total, nebuneste si fara sa gandesc intr-o noua aventura a vietii eram acum pierduta in vraja Asului....Un as care m-a purtat asemenea unui bolid de formula unu intr-o cursa a uitarii de sine, care mi-a invadat si cucerit gandurile, simturile, firea. M-am lasat in mainile lui asemenea uni volan care asteapta sa fie invartit de niste maini sigure, calde si jucause....dar la primul pitstop m-a inlocuit si am ramas aruncata pe podeau rece a unui depozit numit Deznadejde si Confuzie....Cu ce am gresit?De ce nu m-a vrut macar pentru o cursa cap coada?? Nu voi afla raspunsul si nici nu doresc....si eu cred ca am vrut poate doar atat...sa ajung pe uscat, sa uit farul si sa-mi demonstrez ca pot sa caut si sa ma pierd in noi orizonturi si provocari....Iubesc sa iubesc si atata timp cat voi simti adierea vantului, briza marii, mireasma diminetii si frumusetea apusurilor voi continua sa iubesc....Si sper si cred ca nimeni, niciodata sa nu distruga esenta existentei...IUBIREA