poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-12-17 | |
Iubita mea mamă,
Îți scriu ceea ce sper să fie o ultimă scrisoare către tine, acum, în gerul iernii ce peste mine s-a lăsat. Scuză-mi te rog scrisul dacă este tremurat, mâinile mai au puțin până să îmi înghețe... Aici pe stradă lucrurile sunt altfel decât în căsuța ta călduroasă, plină de iubirea prietenilor și a familiei... Gardul de care mă sprijin a devenit mai primitor acum, nu mai e așa rece, m-am obișnuit cu el și-am înțeles ce mi se întâmplă... Și chiar dacă în jurul meu latră câinii, și strada e întunecoasă, văd de aici, din fundul ei, luminițele Crăciunului... Văd oameni veseli cum trec ținându-se de mână, copii cu multe cadouri și părinți care îi iubesc mai mult sau mai puțin... Copiii se bucură de cadouri, dar niciunul nu își ia mămica în brațe să îi spună ce mult o iubește... Eu aș face asta, dar nu mai am mămică... Sper că îți e bine acolo unde ești, și știu că ai avut motivele tale să mă lași aici, pentru că știu cât de diferiți eram de fapt... E ciudat cum tu poți să spui asta atât de senin... și iartă-mă te rog că eu nu mă pot abține, încerc să șterg câteva lacrimi ce mă dor, dar batista nu mai are niciun colț curat... Poate doar cea care a rămas la tine... Sunt calde totuși, ceea ce îmi prinde bine, e singura căldură pe care o mai primesc acum... Îți mulțumesc pentru toate clipele în care, din timpul tău prețios ai rupt puțin și te-ai uitat la mine... Eram micuț, aveam nevoie de iubire și am crezut că o voi avea cu tine... Înțeleg acum că nu puteai să îmi oferi asta, și nu te condamn mămica mea, mi-ai oferit totuși atât cât ai putut, și-ți mulțumesc... E o lume mare și eu eram atât de mic pentru tine ca să îți fiu de-ajuns... Sau poate că eram totuși prea mare... Degeaba te iubeam, dar știi, nu-mi pare rău... Știu cât de mult te-a ajutat iubirea mea, și atunci a meritat să sufăr... Aveam și eu nevoie de iubire, să o ofer și s-o primesc, și măcar o parte din vis am împlinit-o... Cea care ținea de mine... Îți mulțumesc că am suferit atât, asta mă face să realizez cât de mult pot să iubesc, și-ți mulțumesc că mi-am confirmat încă o dată cât de minunată poate să fie dragostea adevarată... Chiar dacă eu nu am avut-o pentru că tu nu ți-o doreai la fel, chiar dacă nu de confirmări aveam nevoie, ci de sentimente... Chiar dacă limitele iubirii tale au limitat-o și pe a mea... Tu în schimb ai simțit-o, și ma bucur că ți-am putut oferi măcar acest minuscul dar... Nu aveam bani pentru buchete de trandafiri așa cum aveau alții, dar florile de pe câmp pe care ți le dădeam erau mult mai pline de iubire... Să știi mămico, buchete de trandafiri vei mai primi multe... Îmi pare rău c-a trebuit să plec de-acasă, dar înțelesesem că amândurora ne-ar fi mai bine astfel... Þie pe drumul tău important, și mie singur, liber și trist să îmi caut adevărata mamă... Tu nu ai fost EA, și n-ai putut să-mi spui asta de la început, m-ai lăsat să mă chinui, crezând că e vina mea... Aveai nevoie de mine, de aceea m-ai ținut lângă tine... Dar apoi am făcut greșeala de a-ți cere în schimbul inimii mele, toată inima ta... E prea mult, știu, să aștepți asta de la cineva care nu știe ce e iubirea... Am înțeles că nu îți doreai cu adevărat un copil atunci când am venit eu, nu erai pregătită pentru unul, și de aceea în dragostea ta ai uitat un singur lucru… să pui suflet cu adevărat... Mi-ai întrerupt drumul spre Iubire, dar sunt puternic, oricât de mic aș fi, și străzile geroase și oamenii reci ce trec pe lângă mine fără să le pese nu mă vor opri... Îți mulțumesc că am plâns mult scriind aceste rânduri, mă simt mai bine acum... Și te iert mămica mea, pentru că fericirea fiecaruia nu e responsabilitatea altcuiva, și înțeleg că tu trebuie să ai grijă de a ta... Eu nu puteam să fac asta pentru mine, pentru că îmi doream prea mult să fii tu fericită... Ma doare însă faptul ca nu ai încercat deloc să mă protejezi, dar știu, te-ai gândit că nu am nevoie... O Doamne cât de multă aveam... Știu că m-ai iubit cândva, și-ți mulțumesc enorm. Dar realizând acum ce mică și limitată ți-a fost dragostea, nu pot să opresc aceste lacrimi... Sunt liber de acum să o caut pe adevărata EA, adevărata mamă din care m-am născut și alături de care vreau să cresc și să mor... Iubind-o cu toată ființa mea pentru ceea ce ea este și simte pentru mine... Aș fi vrut să fii tu... "Mulțumesc"... Ce bine... mai sunt și oameni buni... Un străin mi-a dat o hăinuța să-mi țină de cald... Puțini fac asta, mai mulți sunt cei care mă lovesc cu vorbe reci și lipsite de compasiune sau înțelegere... Cei cărora le pasă doar de ei și de binele lor... Nu le pasă să înțeleagă ce simt, se gândesc că e vina mea că sunt aici... Dar au dreptate, știu că e vina mea... Tu mă iubeai, nu m-ai fi lăsat niciodată pe stradă... Aveai dreptate, înnebunisem, pentru că îmi doream mai mult decât o casă goală... Mă bucur că tu ai avut alături prieteni adevărați, care te-au susținut mereu, fără să analizeze dacă greșeai sau n... Ei înțeleg iubirea mai bine decât mine, și stiau că o iubire care îți cere să te schimbi nu e iubire, ci egoism. Oare eu vroiam să te schimbi în rău cerându-ți dragoste? Oare tot ce s-a schimbat în tine datorită mie, a fost ceva rau? Spune-le asta... Minte-i dacă e nevoie, să nu se simtă prost că eu te-am cunoscut mai bine decât o vor face ei vreodată... Și că am avut un impact pozitiv mai mare decât oricine în viața ta... Minte-i... și pe tine la fel... Mi-au înghețat degetele și nu mai pot să scriu... Taci, stomacule, mâine va fi mai bine... Mai e până la Crăciun, dar nu voi mai putea să îți scriu, așa că îți urez acum... Crăciun fericit și îmbelșugat mămico! Știu că așa va fi pentru tine... Și ca să nu te gândești la mine când vei sta la masă și vei râde cu cei ce te iubesc și de mine nu le-a păsat niciodată cu adevărat, caută un copil pe stradă și dăi și lui ceva... Nu voi fi eu, dar poate ca așa vei compensa cu o fărâmă ceea ce mie nu ai putut să îmi dai... Știu că nu ai remușcari sau regrete în privința mea, dar chiar dacă nu simți nimic pentru el, un copil care suferă va aprecia enorm gestul tău... Știu, pentru că și eu l-aș fi apreciat, chiar dacă ar fi fost făcut doar dintr-o dorință superficială de a face un bine... Dar am încetat să-mi fac iluzii că ceea ce simți s-ar putea schimba și ar putea căpăta profunzime, și nu îmi mai doresc asta... Eu voi fi singur de Crăciun mămico, și poate voi plânge ca și alte dăți când îmi lipsea iubirea, dar fii fericită, nu plâng după tine... Dragostea nu te rănește... Doar lipsa ei... Voi crește cândva, pornind de unde tu m-ai lăsat fără milă și fără lacrimi, și voi putea cândva să mă bucur și eu... Și tu te vei bucura pentru mine, pentru că astfel nu te vei simți prost cu ceea ce ai făcut acum... Nu e nevoie mamă să te stresezi, eu voi avea Dragostea adevarată chiar dacă nu voi avea nimic altceva și voi fi fericit. Și știu că și tu vei avea dragostea, o dragoste așa cum tu ți-o dorești, după posibilitățile sufletului tău, și vei avea multe pe lângă asta, de aceea nu pot să îți plâng de milă... Îmi doresc să găsești pe cineva care să aibă grijă să nu treci prin ce am trecut eu acum, dar care să te iubească suficient de puțin încât nici el să nu treacă prin asta vreodată... Doamne cât de puțin îți doresc, iartă-ma, e doar durerea din mine care spune asta... E bine totuși când cineva reușește să îți dea curaj și încredere să mergi pe drumul care te reprezintă cel mai bine... Mă încălzește faptul că am făcut eu asta pentru amândoi... Păcat însă că nu era același drum, deși m-ai lăsat să cred asta... De aceea, de mâine voi încerca să nu mai plâng, și voi începe o nouă luptă... Aceeași pe care am dat-o mereu... o luptă pentru a avea Dragostea aceea mare, în care cei doi se iubesc atât de mult încât nimic în jur nu mai contează, nimic din jur nu poate sta între ei, nimic din jur nu se înalță nici până la jumătatea ei... Nici familie, nici carieră nici prieteni... O voi gasi, pentru că știu că e în interiorul meu și eu o pot crea... Și mă voi bucura de ea chiar și când voi plânge pentru că nu am mamă, până O voi găsi... Strada asta rece și murdară are atât de multe de oferit... atâtea învățăminte și sentimente și senzații, pe care sper să le găsești și în palatul tău de puf... Te rog să nu mă cerți mămico pentru această scrisoare, din care pare că nu te-am înțeles... E doar inima mea care plânge aici, nu și creierul meu. El știe bine ce am greșit, că ți-am cerut mai mult când tu erai în creștere, și în loc să am răbdare și să fiu lângă tine să te ajut să crești (așa cum totuși am făcut-o atât de mult), eu nu am mai suportat durerea și lipsa dragostei, și am plecat... Considerând că dragostea e un sentiment pe care îl SIMÞI sau nu, în care CREZI cu tărie sau nu, și nu o așteptare dureroasă a ceva ce nu avea să vină niciodată cu adevărat... De aceea am ales să plec... Iartă-mă... Să știi că nu îmi plâng de milă, am creierul ce mă ajută mult, deci voi fi bine... Vroiam doar să sții ce simt, că mă întrebai (tu pe mine) unde e dragostea acum... Rămâi cu bine micuța mea, și nu uita... Nu uita că undeva în sufletul tău, există o parte ce mie mi-a fost mama măcar puțin... Există bunătate, dragoste, căldura, vise, flori, cer, fluturi, Luna și povești... E cea mai frumoasă parte a ta, și să o scot la iveala a meritat tot ceea ce îndur acum... Îmi pare rău că nu a însemnat și pentru tine la fel de mult acea parte atunci când eram lângă tine... Dar știu că va rămâne mereu, așa cum am simțit-o, minunată... Rămâi cu bine scumpa mea, de-acum nu-mi mai ești mamă... Cu durere, cândva al tău, Ioan |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate