motto: “Nu cred până ce nu văd, măcar într-o fotografie”

“ - Dacă aș avea un aparat de fotografiat, îi spusesem, te-aș fotografia în fiecare zi. Și atunci aș ține minte cum arătai în fiecare zi din viața ta.
- Dar arăt la fel.
- Ba nu. Te schimbi tot timpul. În fiecare zi te schimbi câte putin. Dacă aș putea, aș înregistra toate schimbările astea.
- Dacă tot știi atâtea, spune-mi, cum m-am schimbat azi?
- Ești cu o fracțiune de milimetru mai înaltă, de exemplu. Părul tău e cu o fracțiune de milimetru mai lung. Sânii ți-au crescut cu o fracțiune de...
- Nu-i adevărat!
- Ba da.
- Ba NU.
- Ba și ei au crescut.
- Și ce altceva, porcule!
- Ai devenit puțin mai fericită și puțin mai tristă.
- Vrei să spui că cele două sentimente se neutralizează unul pe celălalt și mă lasă exact cum eram și înainte?
- Ba nu. Faptul că azi ești puțin mai fericită nu schimbă faptul că ești și puțin mai tristă. În fiecare zi ești ceva mai mult din amândouă, ceea ce înseamnă că acum, în chiar momentul ăsta, ești mai fericită și mai tristă decât ai fost vreodată în viața ta.
- De unde știi?
- Gândește-te puțin, ai fost vreodată mai fericită decât în clipa asta, când zaci în iarbă?
- Cred ca nu. Nu.
- Și ai fost vreodată mai tristă?
- Nu.
- Știi, asta nu se întâmplă cu toată lumea. Unii oameni, ca sora ta, de pildă, se mărginesc să fie zi de zi mai fericiți. Iar alți oameni, ca Beyla Ash, devin zi de zi mai triști. Și alții, ca tine, devin și una, și alta.
- Și tu cum ești? Momentul de față e cel mai fericit și cel mai trist din viața ta?
- Sigur că da.
- De ce?
- Pentru că nimic nu mă face mai fericit și nimic nu mă face mai trist decât făptura ta.

Lacrimile îmi cădeau pe rama fotografiei. Noroc că era protejată de un geam de sticlă.”

(Istoria Iubirii, Nicole Krauss)

*


Ce este fotografia? Arta de a desena cu lumină. E muzică, e poezie, e pasiune națională. De la Aristotel s-au știut mai multe despre cum se poate pune realitatea într-o cutie: este suficient să facem o gaură într-o cutie întunecată ca să apară o imagine reală inversată pe fondul alb al cutiei. Data oficială a invenției fotografiei este anul 1839 când Daguerre și-a prezentat Daghereotipul, care este o simplă ameliorare a descoperirii făcute de Niepce. Așadar, statul francez este proprietarul. Felix Tournachou, cunoscut ca fotograf sub numele de Nadar, a fost cel care a fotografiat toate personalitățile vremii și primul care a realizat o panoramă a Parisului dintr-un balon.

Inovația nu a întârziat să apară și în România. Ieșenii au fost cei dintâi care au informat publicul despre metoda imortalizării imaginilor. Þăranii îmbrăcați în costume populare soseau la oraș, dar puțini dintre aceștia acceptau ca aparatul minune să le deseneze chipul pe cartonul astăzi îngălbenit. Însă oamenii de seamă, de la poeți până la Majestatea Sa Regele, își înfoiau deseori pieptul în fața maeștrilor de studio. Cu papionul așezat chic, cu bastonul atârnând în eter și odraslele împopoțonate lenevind în fața ochiului magic. Prin atelierele fotografice din Iași au trecut toți marii scriitori: Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Titu Maiorescu, Vasile Alecsandri. Eminescu s-a fotografiat în 1885 într-un atelier aflat în Piața Unirii. Avem imaginea unui Eminescu în haine albe care ieșise de la o petrecere cu prietenii la Hotelul Traian. La Palatul Culturii există o valoroasă colecție, unică în țară, cu peste 100 aparate fotografice ce ilustrează evoluția lor în timp.

Primul aparat cunoscut și folosit la noi e cel cumpărat de Colegiul “Sf. Sava” la îndemnul lui Petrache Poenaru, cel care a inventat stiloul. În primăvara anului 1843 este semnalat și primul atelier fotografic pe Calea Victoriei, condus de o doamnă străină pe nume Wilhelmina Priz. Cel care a introdus cărțile poștale ilustrate cu fotografii proprii a fost Wandelmann. De asemenea, trebuie să precizăm că pictorul Carol Popp de Szathamari are meritul de a fi primul fotograf- reporter de război din lume, lucrările sale fiind adunate într-un inedit album care este prezentat în cadrul Expoziției Internaționale de la Paris din 1885 și oferit ulterior personal Împăratului francez Napoleon III.

Prima fotografie color a fost făcută în 1861 de fizicianul James Clerck Maxwell.


*


Din păcate, în România au existat fotografi extrem de talentați, dar care au fost recunoscuți și apreciați mai mult în afara granițelor decât la noi. Îl putem aminti pe Iosif Berman, renumit pentru naturalețea fotografiilor sale. Prezent la toate evenimentele importante din acea perioadă, cum ar fi Marea Unire de la Alba Iulia, s-a remarcat și a ajuns să fotografieze la Palat, existând astfel multe clișee cu principele Mihai din copilărie. Vasile Blendea a realizat peste 300.000 de fotografii ale personalităților culturii române de după cel de-al doilea război mondial: scriitori, poeți, mari cărturari. Acesta a păstrat în memorie zâmbetele celor pe care i-a transformat în eternitate, cu ajutorul peliculei. Marin Preda îi scria într-o dedicație pe o carte: “cea mai frumoasă, dar și cea mai fidelă amintire a unei clipe”. Un alt fotograf care a format un puzzle cu zeci de chipuri ale scriitorilor a fost Ion Cucu. Secretul fotografiei artistului era surpriza, iar cea mai expresivă este aceea care îl înfățișează pe Ioan Alexandru bucurându-se copilărește de ninsoare. Ultimul despre care vă voi vorbi este Aurel Mihailopol care și-a dorit să devină aviator. “Nu umbla decât cu aparatul agățat de gât, în poziție de tragere. Cu o zi înainte de a muri, Mihailopol, care avea cancer la plămâni avansat, stătea in pat...Așa l-au găsit colegii mei, galben, deoarece chimicalele îl făceau să nu mai aibă culoarea naturală, ștergându-și lentila de la aparat” (Tudor Octavian despre Mihailopol). “...la un moment dat a fost dat afară, după ce a întârziat patru ore, de la revista Cinema. Întrebat ce a făcut în acest timp a răspuns că a fotografiat nori. 'Ce, nu știți, eu sunt proprietar de nori!' le-a replicat celor de acolo” (fiica lui Mihailopol). În concluzie, trebuie doar să privim atent fundalul albastru într-o zi caldă de vară și negreșit îl vom vedea creând tot felul de forme pentru copii, cu multă imaginație.


*


În 1990, Kodak a prezentat DCS100, primul aparat foto digital și de atunci fotografia a cunoscut noi dimensiuni. În prezent, a devenit o joacă să facem fotografii și să schimbăm realitatea cu ajutorul numeroaselor programe existente pe calculator. Dezavantajul aparatelor clasice, cu film, este că, spre deosebire de cele digitale, suportul tehnic este limitat. Având libertatea de a experimenta, putem oricând să ne luam aparatul de fotografiat și să descoperim tainele orașului nostru, cunoscându-i umbrele și creând astfel o hartă cu străzile cele mai interesante în funcție de cum pică lumina în anumite intervale de timp. Dar cel mai important subiect pentru fotografie rămâne omul și trăirile sale, deși nu vom fi capabili niciodată să redăm cu exactitate emoția unei clipe.

Amintirile ne rămân chiar și atunci când nu mai avem nimic.


*


Informațiile au fost culese din:

“Jurnalul Național Ediție de Colecție” Luni, 4 decembrie 2006
“Istoria Iubirii” de Nicole Krauss
http://www.foto-magazin.ro/despre-fotografie.php
http://ro.wikipedia.org/wiki/Fotografie