poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | ÃŽnscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaÅŸi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2628 .



poveste despre un tânjit de adevăr
personale [ ]
pentru Emilia Mureșan

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Adina Ungur ]

2007-11-05  |     | 






Imediat ce ne-am întors acasă, ele au fost târâte și aruncate în închisoare.
Ni s-au gâtuit vocile, după aceea.
Peste orașele noastre s-a întins, ca o molimă, tăcerea.
Copiii nu m-au mai îmbrățișat niciodată!
- Nu!
Copiii nu s-au mai agățat de umerii mei, gata-gata să mă doboare, în plină stradă, doar să-mi ajungă la obrazul pe care tânjeau să-l sărute!
- Nu erau!
Nu mi-au mai strigat pe nume și nu mi-au mai umplut pieptul cu nimic.
- Nu erau iude!
La început le-am așteptat o lună întreagă și n-au venit!
Un an!
Și totuși, nu!
Doi! Trei-patru să fi fost la rând și nimeni n-a mai mișcat nimic. Niciunde!
Și cine dracu` să mai fi știut ceva de ele?
Mai inaccesibile și mai Alcatraz decât în cărți.
Așa-mi trebuie!
Pe muțește se plânge sec.
Cu tresărire de piept și fără zgomot.
Pare aiurea.
Dar e de două ori mai cumplit.
În al cincilea an s-a dat dezlegare la blesteme și grațieri prin închisori.
Ele au tăbărât brusc peste mine.
În plină stradă.
De umerii mei, gata-gata să mă doboare, s-au agățat.
- Da!
Să ajungă la obrazul meu, cu paloarea la care tânjeau. Să-l plesnească!
- Da, ele erau!
Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat în anii trecuți și trupurile noastre ar fi trebuit să fie croite din material de neființă.
- Da, ele erau crude!
Copiii nu mai sunt copii!
Tăcerea s-a rispit, pe undeva.
Dar așa-mi trebuie!
Prea mult am tânjit să se întoarcă la mine, în toți acești ani, închise, crude sau oricum ar fi. Acum mă doboară de pe picioare, plesnindu-mi obrajii sau creștetul.
Ele,
răspunsurile!

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!