fucking weak

scriem despre organe. cum încap ele în coji compacte de nucă sau se desfășoară diafan la o fereastră undeva prin veneția. cum se desfac în mâinile iubitei sau în crăpăturile pietrelor când plouă. ca niște petale moi neapărat roșii.

scriem despre păpuși. mici părăsite tembele cu ochii scoși sau câte un braț lipsă fiindcă nu au fost adormite îndeajuns de copilul mai degrabă iubitor de ursuleți uscați mocnit la soare. sau mari îmbrăcate dezbrăcate șlefuite cu pronto în vitrinele luminate isteric ale orașului.

și scriem mai rar ce-i drept despre tați. duioși sau alcoolici sau pur și simplu morți înainte să dezamăgească. despre laptele mamei și mâinile bunicii. despre locuri căzute în paragină și apoi în fiecare din noi. cei ce ne credem fântâni.

apoi despre hăurile noastre de carne. despre gangurile noastre imunde. despre umbrele noastre multiple deșirate pe zidurile noastre pătate cu urme de palme. despre toate lucrurile acestea care ne încap și care ne seamănă. pentru că ne seamănă.

scriem pentru că avem nevoie de oglinzi pretutindeni. pentru că nu putem iubi nimic diferit și înregistrăm cu porii ochiul memoria aceleași poteci. aceleași lumini strecurate. aceleași balustrade și poduri și muște. frontal. macro. pe diagonală.

scriem ca să nu uităm cumva datele speciei și copiii noștri să nu se nască din greșeală cu tentacule sau cumva din ciment.

zilnic aceleași povești. concrete ca mațele jucăriile adn-ul. și abia la urmă de tot țărâna. de care ne temem. care ne mântuie.

disposable

lucrurile încovoiate după conturul bulei multicolore în care trăim se furișează între noi și ni se sparg în față. s-ar părea că plângem dar e doar o iluzie optică. am uitat demult acest recurs la patetic. nu ne mai folosește.

azi râdem strâmb cum bufonii regelui. tâmp. cum clownii angajați la birthday parties. senil. fiindcă îmbătrânim fără să ne cunoaștem unii pe alții nici măcar din vedere.

lumea își schimbă izul în funcție de raftul pe care stăm. strânși în noi înșine ca niște cărți de joc. fiecare față în față cu un sine aflat în partea opusă a scenei. propriul miros nu se conformează întotdeauna și ne exclude cu grație din stand.

ne codim. rămânem cu unghiile prinse în coaja principiilor desființate în care mai credem când transpirăm rece a moarte și dragoste. și cu toate acestea nimeni nu schimbă locul cu celălalt. pieile prea largi. ori prea strâmte. după retorică.

in womb

și mai scriem despre calculatoarele de care suntem legați. zi de zi hrăniți cu pixeli și cu alternative virtuale la lumea de frunze și funigei de afară mustind de miros. ne uităm porii acasă dimineața la opt îi regăsim seara la opt așteptând rătăciți printre obiectele din cameră dizolvați în buretele de duș împrăștiați pe lavabil ca urmele unui cap dat de zid.

încercăm o recuperare aleatorie. nereușind ne conectăm la loc și scriem despre memoria noastră plină despre erorile noastre minuscule. avem ferestre cu străfulgerări dintr-un spațiu concret plin de păsări zmee arome și scriem atunci despre oameni care nu mai există despre oameni care n-au existat niciodată despre locuri din care mai atârnă undeva doar o placă de gresie spartă pe o fundație nouă sau un pieptene vechi de os.

ne desprindem de toate acestea le transformăm în alți pixeli și parazităm universul electronic cu sângele nostru subțire. și scriem despre nimic despre tot despre plictiseală acest atribut exclusiv uman despre neputința de a plânge cu adevărat și când ieșim suntem triști și singuri.

cineva ne-ar putea răsfoi dar ce folos paginile noastre sunt goale. în loc de semn de carte un intestin transparent prin care circulă încă potențial umanitatea noastră de fapt dispărută. uneori îl privim de foarte aproape și nu înțelegem de ce acest ombilic

e un cablu de date.

waiting for aliens

despre drogurile noastre zilnice nimic de spus și totuși atâtea cuvinte în slang
despre barurile semiobscure iarăși nimic și totuși atâtea vinovății așteptând un înec
despre drumurile de sub tălpi doar pietrele mai resimt câte ceva și ele doar se înscriu în memoria de cauciuc sau de plută a cizmei.

de la un punct scheletele se înmulțesc în dulap și ne strică somnul. a doua zi muncim cu ele în spate și până spre seară concubinează frenetic. fără să știm singura noastră nevroză are mutra simpatică a unui iepuraș de pluș roz multiplicat și golit de energie pe o plasmă ultimul trend.

despre noi niște mituri cu boogie man în care credem până când se dovedesc exacte. niște rămășițe de carne înlocuite cu plastic într-un magazin de piese umane contrafăcute. și ni se pare că avem ce scrie despre drogurile noastre zilnice despre baruri semiobscure despre drumuri veșminte obiecte reclame și despre arhitectura tuturor desfătărilor.

sperăm pe ascuns că zeii există împărăția se-apropie și odată cu ea tot ce nu a fost scris niciodată.

____
Text copyright Adela Setti
Photo copyright Roberta Orlando