i se spune duduca și umblă în haine pepit
găsite la solduri și prin second-hand shops
are părul lung până la pământ
rotit în cozi de sfoară sub batic
umblă din casă în casă cu turnul de veghe
dar dacă o-ntrebi
e doar un mod prin care face rost de masa de prânz.

dumnezeu a înșelat-o. i-a arătat odată un copil
dar nu i l-a lăsat. de-atunci
se folosește pretutindeni de numele lui.

în fiecare rid cu care râde duduca îl poartă pe sergiu
în ochii ei albaștri se ascund ochii lui nedeschiși
lacrimi nu mai sunt de atunci și privirea îi este
uscată și dureroasă.

un doctor i-a dat cândva un flacon cu picături
dar știe bine duduca în ele nu-i plânsul adevărat.
sunt false ca perlele purtate de femei în biserică
la cununie. false ca promisiunile
unui dumnezeu crud.

duduca știe să râdă și trece
mai departe. la asta se pricepe cel mai bine.
și oamenii cred că-i nebună.
de aceea preferă să îi pună în față un blid
în loc s-o asculte. iar duduca în sine se bucură
chiar mai mult.

nu știe nimeni unde stă. rătăcește.
noaptea târziu numai ea și felinarele chioare
ale vreunui sat bătut de clopote ortodoxe.
din turnul de veghe al propriei vieți duduca azvârle cosițe.
și dacă cineva ar veghea-o ar vedea
cum prunci luminoși se aburcă încet
pe ele.

____
Copyright Adela Setti