Astăzi m-am întâlnit cu Maria Gheorghe, o româncă din Canada, mi-a adus un trandafir alb din partea unui bărbat pe care nu îl cunosc și mi-a spus că sunt vreo 50 sau 60 de oameni pe acolo, prin locul ălă îndepărtat în care ea locuiește de vreo 13 ani, care mă citesc și care se recunosc drept și siguri trăitori prin țara lui elian.
Mi-a fost rușine și mi-a fost greu să îi spun că eu doar am scris despre o țară imaginară care nu mai există pentru mine în acest moment. Dar cine sunt eu? doar Dana Banu și atât.

Scriu acum în jurnalul ăsta gândindu-mă la oamenii aceia despre care îmi vorbea ea. Oamenii ăia străini, necunoscuți, care iată că au reușit prin Maria Gheorghe să îmi spună astăzi că există dincolo de cotidianul meu ciudat și de biografia mea încâlcită un loc pe care l-am creat din praf și din pulbere, un loc în care oamenii vin cu sufletul deschis și fără de teamă.

De multe ori m-am gândit la mine ca la un om care scrie în zadarul zadarului de data asta mă întorc înspre ei aici și spun că nimic nu e mai cu folos în lumea asta decât să afli așa, într-o seară, deodată, că exiști, te afli, te scrii pentru depărtări, pentru ochi necunoscuți, pentru cititori care nu îți lasă niciun semn în pagină dar te ascultă, te citesc și recitesc și recitesc mereu.

Cred astăzi că nu îmbătrânesc inutil printre cuvinte, desigur mâine mă voi lăsa cuprinsă iar de îndoială, sau nu.

E ceva timp de când mă aflu într-un doliu autoimpus, e ceva timp de când călătoresc prin mine cu teamă, închid ferestre, deschid ferestre, număr norii, fac noduri la batiste, refuz voit și clar să înțeleg tăcerile mele prelungi. Știu că, desigur, ceea ce pare astăzi pentru totdeauna mâine e ca și cum nici nu s-ar fi întâmplat vreodată dar mai știu și că atunci când un semn se ridică înalt din depărtare pentru un om care scrie cuvinte el trebuie privit în față și cu siguranță onorat.

Chiar dacă am plecat din țara aceea a lui elian mă voi întoarce într-o zi, sunt niște oameni care mă așteaptă acolo, astăzi am aflat.

Las aici semn scris și rostit pentru cei 50-60 de români-canadieni care mă citesc:

am aflat despre voi și nu am trecut mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Vă mulțumesc.

asculta acest text in lectura autoarei