Sunt cotonog...
Merg în baston si copiii râd de mine pe stradă. Câteodată aruncă în mine cu prune.
Dar nu mă supără...sunt copii. Ce știu ei despre viață ? Pentru ei, viața e un șir lung de întâmplări alături
de prietenii de-o șchioapă...pentru ei distracția sunt eu, un biet bătrân ce merge șchiopătând...li se pare extrem de hilar
ca cineva să nu mai poată zburda la fel ca ei...Am fost și eu copil.
Mîncam corcodușe verzi și băteam mingea pe maidane, sau făceam cross în jurul blocului pe cronometru, sau jucam
lapte gros ori castel...ce vremuri...Singura noastră grijă era ca soarele sa apună cât mai târziu, iar părinții să adoarmă
și să uite să ne mai cheme în casă...însă niciodată nu adormeau și mereu soarele apunea prea devreme. Vara era anotimpul
nostru preferat din pricina asta...cu zilele lungi și jocul de-a v-ați ascunselea în beciul blocului sau în grădinile în care
vecinii cultivau ceapă verde, cartofi, roșii...că mai puneau în felul ăsta bani deoparte pentru carne. Unii "cultivau" și pui în grădina din fața blocului,
să nu mai fie nevoiți să stea la coadă la "Cocoșul Roșu", restaurantul unde se vindeau puii "pe sub mînă" . Tata avea
mereu congelatorul plin. Era speriat de ciolanele atârnate în macelării și ne vedea mereu pe mine și pe fratele meu ca pe niște
somalezi subnutriți...și dacă vreodată am fi spus la masă "nu mai pot să mănânc", ar fi fost apocalipsa după Ioan în casă.
Iar dacă îmi venea să spun asa ceva, mă și vedeam deja la colț, în genunchi...așa că îmi înghițeam cuvintele cu silă, la fiecare nouă și sperată ultimă îmbucătură...
Tata nu mi-a vorbit niciodată despre fete, decât foarte târziu, prin liceu, când îmi cumpăra prezervative. Iar mama, când am
fost prima oară cu o o prietenă acasă, mi-a spus că sunt prea tânăr să umblu după fuste...Așa că, am mers întotdeauna
pe intuiție și pe ce văzusem în filme. Îmi amintesc primul sărut atât de viu...parcă s-ar fi întâmplat acum cinci minute...
Ea era in clasa a VIII-a, iar eu într-a șaptea...Avea o cămașa albă pe ea și niște blugi prespălați iar în picioare era încălțată
cu sandale. Era primăvară și mirosea peste tot a flori și a verde. Îi puteam întrezări sânii mici prin cămașă când s-a
lipit cu spatele de peretele din scara blocului cu mâinile întinse în lateral și mi-a zis : "Poți să-mi faci ce vrei...". Și am sărutat-o. Atât vroiam.
Gustul gurii ei parcă adunase în el toate florile de primăvară. Avea gust...de flori. Așa mi-a și rămas în minte...fata cu gust de flori...numele i l-am uitat...gustul însă, niciodată n-am să-l uit.
Nici nu știam ce mă așteaptă și habar nu aveam că Freud murise pe buze cu întrebarea care l-a obsedat toată viața și al cărei răspuns nu l-a găsit niciodată : "Ce-și doresc femeile ?". Nu știam că femeile te pot îmbătrîni și mai cu seamă, nu-mi imaginam că te pot lăsa cotonog. Și dacă m-aș fi născut femeie, probabil că aș fi gândit la fel despre bărbați...contează prea puțin sexul. Și chiar dacă aș fi știut că totul e o loterie, că poți să rămâi olog, cotonog, sau poate chiar mai rău...probabil că la fel aș fi iubit, la fel de aprins și la fel de pătimaș cum am făcut-o până acum și cum o voi face și de acum înainte ; precum un patriot care-și dă viața pentru țara lui crezând că merită. De fapt, sprijinit într-o coastă, asta mă și întreb : oare merită ? Merită să-ți pui în primejdie viitorul și tot ce poți să fii pentru o femeie ? Că eu asta am făcut...de aia am și rămas cotonog.
Și mereu primesc aceleași răspunsuri : putea să fie mai rău...viața merge înainte...balta are pește...nu ai întalnit persoana potrivită...
Dumnezeu îți ia ceea ce nu este pentru tine...ești imatur, sau ești pe cale să te maturizezi...poate tu ești de vină, te-ai întrebat asta ?...oamenii se plictisesc repede...trăim într-o altfel de lume, trebuia să te naști acum 50 de ani ( apropos, și acum 50 de ani era la fel )...nu mai fi trist că de aia nu se uită nimeni la tine...du-te în oraș cu prietenii...din tot răul e și-un bine întotdeauna, ai să vezi...
Vorbe ? Maxime ? Adevaruri ? Minciuni menite să ne facă să nu ne simțim pierduți precum sunt poate și religia sau viața de apoi ?
Cert e că eu sunt cotonog...și merg șchiopătat...iar copiii râd de mine...și mi-e dor să fiu în pielea lor...