A venit toamna! O să merg desculță prin frunzele uscate ca să simt mirosul toamnei, să simt cum fiecare atingere a frunzelor mă readuce la viață, să privesc cum vântul răscolește covorul de frunze, așa cum mie mi-e răscolită inima de fiecare dată când mă gândesc la cât de frumos era. O să alerg prin pădure nebunește și o să mă arunc în mormanul de frunze. Toamna mă readuce în simțiri, parcă e o cheiță care se întoarce în mine și mă pune în funcțiune. Soarele de toamnă e mai frumos, e mai cald, e mai liniștit.
Am încercat, m-am căutat, nu mai sunt cum eram odată, nu mai știu să mă bucur de lucrurile frumoase, de lucrurile simple? Ba da, și încă cum! Le văd altfel, le privesc cu mai mult interes, le apropii de inimă și de suflet cu mai multă căldură. Am fost și eu cândva la vremea marilor elanuri, la vârsta marilor iubiri, am fost și trădată și mințită, am trecut prin toate etapele prin care trec majoritatea oamenilor. Am depășit acea perioadă a "dezastrelor" în momentul în care am înțeles că omul este singur și printre oameni.
M-am pierdut printre ei, sunt înconjurată de prieteni și totuși mă simt singură, nu mă găsesc! Pot împărți momentul, clipa cu cineva, pot împărtăși gânduri, pot fi înțeleasă și pot înțelege, pot oferi consolare și pot fi consolată...dar tot singură sunt. În a merge înainte pot fi ajutată pe moment, pentru că uneori, sunt și oameni care sunt capabili să-mi arate un posibil drum, dar alegerea tot mie îmi aparține.
Nu m-am pierdut...m-am salvat...m-am trezit...și ce să văd! Simt ca iubesc, că am devenit mai bună și sunt plină de iubire, iar viața e atât de frumoasă! Simt că zbor...și nu mă mai cobor pe pământ, nu vreau să mă mai pierd, stau aici, să mă bucur de lumea mea. Vreau să plec, să plec departe de mine...să nu mă recunosc. Vreau să mă reformez...să mă caut și să mă găsesc, pe mine, cea de acum, cea care a descoperit viața, cea care a înțeles că trebuie să trăiască...dar nu oricum.
Vreau să fiu alta. Vreau să-mi pun gândurile în ordine, pe rafturi, dar să nu le las să se prăfuiască Să le șterg de colbul ce atrăgea doar răul asupra lor, vreau să mă retrag departe de lume, departe de mine dar aproape de sufletul tău...aproape de tine.
În final am ajuns să înțeleg, viața este un șir lung de încercări, majoritatea soldate cu eșecuri...așa că a trebuit să învăț să pierd și să merg mai departe. Fericirea, viața, viitorul, nu sunt a celor ce câștigă acum ci a celor care învață să piardă. Dacă trebuie să piardă de mii de ori, s-o facă zâmbind, dar să nu renunțe. Toate reușitele vin în urma unor eforturi susținute.
Să zâmbesc și să merg mai departe, căci fiecare eșec mă va duce doar mai aproape de victoria ce pândește de după colț!