Nici nu mai știu cum am ajuns să zac în fundătura asta fără lumină și rece ca o peșteră.
Îmi simt pielea ca arsă de frig, de parcă aș sta gol pușcă în cea mai cruntă noapte de iarnă din Siberia.
De fapt am și amorțit de-atâta rece.
Durerea cumplită de cap pe care o am trebuie să fie migrena provocată de oala ta cu smalțul sărit
în găuri negre, pe care le-ai denumit - dacă nu în batjocură atunci în prostia din capul tău - " te iubesc! ".
Þin minte că mi-ai dat lovitura de grație cam acum 13 colțuri, când încercam să mă hotărăsc in ce parte
s-o iau pentru a te regăsi. Aveam două opțiuni : spre stânga sau spre dreapta - câteodata viața, din păcate, nu-ți dă mai multe și de cele mai multe ori nici atat...Deși spre stânga întrezăream o lumină difuză, ca și cum un bec chior ar fi încercat să lucească intr-o bucată de lemn dată cu motorină, eu am luat-o spre dreapta, evident...
Nu mă așteptam la întâmpinarea ta călduroasă...apropos, mai faci zacuscă
în oala aia sau i-a sărit smalțul de tot ?
Acum zac aici în întuneric, în cel mai ascuns loc din mine, cu o severa durere de cap și nu mai știu pe unde să mă întorc acasă...
Vrei să m-ajuți să tăiem gardul viu ?