Ridică-te și mergi!
Te chinui să te regăsești printre bucățile unui vis. Þi-ai imaginat cum e să cazi și să te înțepi, să te prinzi în ceva asemănător cu trecutul și să te vindeci puțin câte puțin. Azi, îmbracat în flori de lacrimi, te zvârcolești ca un pește pe uscat, ți-e greu să te ridici și să mergi… sau poate că ți-e teamă. Te-ai privit în ochii meduzei și-ai împietrit în fața realității, ești o piatră umblătoare ce mai are puțin și se va sparge. Iepurașul a fremătat din nas a veselie... mâine te vei naște fluture, acum ești în crisalidă... te temi? Nu-i frumos să te sperii de zbor. Ai căzut și vei mai cădea; te-ai înțepat și te vei mai înțepa; ai plâns și vei mai umple și alte mari de suferință... ai vrut să creezi și la un moment dat vei naște o aripă-a-fericirii. Limitele te sperie, ideea de a le depăși ți se pare imposibilă... dar oare nu te sperie faptul că vrei sa traversezi marea-de-cioburi? Ai visat în mii de particule de praf căzute într-o jumătate de clepsidră, să ajungi în vârf de munte și să strigi: "Te-am cucerit!". Oare tu nu realizezi ca nu ai visat, ci ca in fiecare secunda tu: bucata-de-lut te apropii de bucata-de-soare.... Te plimbi pe tăișul fin de aer, golindu-ți sufletul de sentimente; faci loc unor noi lăzi de vise și aripi ciobite. Alergi pe gropile de litere fugind de țesătura cu spini a unei minți pierdute. Nu te mai chinui să stai pe banca rece de cuvinte, nici să te îmbraci în smoala unor iluzii, nu te strădui să pieri... aripa de pe lâncezeala timpului bate a așteptare. Nu te chinui să te regăsești, ridică-te și mergi... mâine vei urla la cer: "Te-am cucerit, destinule!"