lui Constantin (n. 30 iulie 1952 – d. 17 septembrie 2007)


pe masa de sărbătoare el era servit cu garnitură de flori
principala atracție la spectacolul de grimase și bocete
purta costumul de gală pantofii negri de lac în picioarele spălate cu vin
și prinse grijuliu cu tifon într-o fundă
el cadoul-surpriză
avea urechile negre de sânge stătut
îngerii îi scormoneau deja măruntaiele căutându-l de amintiri ca pe-o găină de ouă
ceilalți aveau niște fețe de coli trase la xerox
aglutinate în jurul mesei cu pahare de vișinată în mâini
le-am zâmbit stângaci și le-am șoptit să fie într-un ceas bun
nu cred că astea erau cuvintele s-au uitat la mine rotund
niște ochi îngroziți prinși în cuburi de gheață
am tras ușa după mine încet

gândurile îmi rod creierul precum viermii un cadavru răscopt
mașinile ce poartă sicrie sunt curate
opresc la semafoare și nu au sirene ele nu se grăbesc nicăieri
prin oraș în noaptea asta își târăște picioarele rupte o vară târzie
pe o bancă sub stâlpi de neon un înger mascul mușcă absent din porția lui de femelă
inima lui stripteuza cu vechime în muncă se ondulează obosit la bara brațului său tatuat

ascunsă în cimentul unui blockhouse de lux eu încep iar să-mi ascut oasele armele ultime
și mă înec în somn cu biblia strâns legată de piept
căci spre dimineață o să plouă coroziv peste noile cruci de lemn
și de mâine cimitirele o să reînceapă să dea roată orașului
ca niște haite furioase de câini costelivi




http://www.youtube.com/watch?v=KhW1JRknWv8