Mi-e greu să ies în lume așa cum numai eu mă știu. Mi-e greu să mă las văzută de cei care poate nu ar înțelege nimic și de cei cărora nici măcar nu le-ar păsa cine sunt. Nu mă interesează aprecierea și părerea oamenilor, nu vreau și nu cerșesc complimente și încerc, pe cât pot, să mă ajut singură, fără să apelez la cei de lângă mine și fără să îi împovărez. Nu îmi iese de fiecare dată și, dacă mi-ar ieși asta, probabil că nu aș mai fi om.
Uneori mă trezesc plângând în brațele cuiva drag ...este tot ceea ce îmi doresc să fac și singurul lucru care mă liniștește, deși poate că el nu știe de unde să apuce să înțeleagă ceea ce mi se întâmplă. Îmi este greu să mă arăt și, în adâncul sufletului, voi rămâne doar eu cu mine. Cu temerile și frustrările mele, cu spaimele care nu mă lasă să dorm noaptea, cu gândurile pe care le visez împlinite și care mă fac să cred că tot ceea ce avem în jurul nostru merită bucuria de a trăi, cu amintirile și tristețile mele, cu bucuriile dragi, neașteptate ca și gândul bun care te "lovește" într-o seară mohorâtă.
Am învățat să mă ascund. De ei...de tine...de mine. Am învățat să mă ferec în spatele prea multor ziduri și să închid uși tuturor celor care vor sau care ajung la un moment dat să creadă că au dreptul să ajungă la mine. Îmi este greu să deschid porți știute doar de mine și să las pe altcineva să meargă pe cărări pe care le-am bătut singură în atâtea plimbări din noapte.
M-am reinventat. Pentru ei...pentru tine...pentru mine. Am inventat personaje care să îmi joace rolul în viață, sperând că ceilalți nu mă vor vedea așa cum sunt și că nu vor călca în picioare fărâme de gânduri abia adunate la un loc. M-am "infiltrat" în mijlocul oamenilor, sperând că, avându-mă mereu în fața lor, nu vor cerceta din mine mai mult decât îi las să observe. Și uneori, foarte des, îmi reușește. Să fiu altcineva. Pentru ei...pentru tine...pentru mine, nu. Pentru că în spatele fiecărui personaj, în spatele fiecărei măști pe care o purtam zilnic, mă ascundeam tot eu. Mă regăseam la fel, cu tot ceea ce am bun sau rău, cu tot ceea ce cunosc sau nu din mine, cu tot ceea ce vreau să îți ascund sau să îți arăt. Și tot ceea ce trebuie să fac este să învăț să mă accept așa cum sunt și să merg mai departe. Eu cu mine.
Gândurile mele bune sunt pentru tine. Vreau să învăț să merg alături de tine...să învăț să nu mă mai împiedic de mine....să fiu eu...să nu mai port nicio mască...să mă rup de tot ceea ce m-a îndemnat să așez pe chipul meu una din ele...