poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-09-10 | |
pământul își rotește limbile anotimpurilor pe cadranul lui mare de lut
pendulul din salon respiră timpul ca pe-un trabuc foarte rar cu cât îmi lovesc mai furios inima de zidul nopților cu atât mai adânc ea mă lovește în stern când se aruncă-napoi * pe când eram mică săream coarda pe curbura soarelui sau a mărului ionatan pe care mi-l dădea bunica spre asfințit bunica era puțin vrăjitoare umbla într-o rochie creponată și când nu prefira cărți de ghicit între degete atingea cu mâinile cerul în apă la vremea când soarele începea să cadă în lac ea îmi punea șaluri luminoase de ceață pe umeri și mă-ngropa până la glezne-n livadă să fiu eu mărul ionatan pe care mi-l dădea a doua zi cu zâmbete de basm echivoc dimineața eram nouă la startul de lume îmi decojeam în aerul ud epitelii vegetale nocturne și renășteam cerul din bucăți sparte de nori vermiformi prin praf treceau peste pod camioane camionagiilor le plăceau unghiile roșii ale bunicii țigările ei cu iz de război și eu apoi podul s-a rupt și bunica s-a mutat la oraș într-o casă veche de boieri scăpătați îi plăceau ghivecele ciobite năpădite de flori roșietice panglicile roz fanat loțiunile ușor astringente și pălăriile roase-n adâncul căptușelii de parfumuri grele de mosc și santal a învățat să spună fără accent je t’aime je m’en fiche și atunci s-a măritat cu bunicul bunicul era frumos și bogat iubea caii ageri și femeile nărăvașe a pierdut toate averile pariind pe bunica de la el mi-a rămas doar o poză strâmbă ca o gură amară peste ani eu am ajuns o femeie cu sânge capricios și năvalnic îmi plac jartierele negre decolteele adânci buzele perfect conturate cu roșu burgund și lanțurile subțiri și lascive pe glezne între timp bunica și-a albit părul și treptat pântecul ei a rămas neted și fără ecou precum o cutie poștală fără scrisori încă își păstra pantofii cu strasuri aliniați în taină pe ultimul raft îi ținea unul cu botul spre tocul celuilalt îmi închipuiam în ei picioarele fine ale unei femei nehotărâte care nu știe dacă să stea sau să plece până la urmă a plecat mi-au rămas de la ea pantofii evazivi și vraja din sânge * în veșnica poveste a ropotului ploaia își înșiră la pervaz lungile șiraguri de perle cuvintele astea de porțelan învechit îmi scriu romane sub piele dragostea mea, acum că știi cine sunt ferește-te
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate