Zaț uscat
Ceașca plină de zaț uscat se odihnește strâmb pe călcâiul instalației ruginite. Alergi îmbibată de somn și lene pe aleea crudă, acoperită cu farfurii știrbe și ulei îmbătrânit. Copacul cu parfum de mâncare stricată s-a transformat în restaurant de lux pentru viermii din cerebelul pământiu-terestru. Mai bine te-ai așeza pe bordura sticlei de apă plată, și ai aplatiza idei. Poate că te-ai simți mai bine! Și mai gândește-te la posibilitatea de aplatizare a particulelor de cafea deshidratată, rehidratată, deshidratată…. Eeiii? Acum ce mai zici? Observ că taci. Îți aprinzi țigara ce prezintă o luxație în zona abdominală (există așa ceva?) o așezi stupid în colț de gură-pucioasă și te împărtășești la altarul păcatului. Dorești o cutie de bere stricată? S-a defectat frigiderul, n-ai altceva mai bun de oferit! De ce șomezi pe caria castronului de supă? Îți plac așa de mult liniile albe, grăsune și mobile? Aaaaaaaaa! Tocmai mi-am amintit că tu aspiri la spiritul african, așa că naști rezerve de hrană… Ești matcă de cești îmbrăcate în crusta amară a unei cafele de o noapte. Detartrantul (lichidul acela cu miros înțepător, flămând în orice secundă) își înfinge caninii în mușchiul îmbrăcat în flori de purpură-rugină. Dai la o parte carii, cangrene, luxații, rătăciri, pierderi, ochi și buze buimace. Vila ta schițată pe foaia de colibă se strânge între celulele de beton și fier. Cești uscate, castroane cariate, frânturi din meniul unui restaurant african… toate au țesut o inimă otrăvită într-o noapte decolorată.