Gâlceava fantomelor. Ca nație slabă avem frustrarea trecutului. Și parte pentru a ne justifica prezentul avem tendința de a ne modifica percepția istoriei, fie blamând-o, fie glorificând-o. Iar prea puțin, cum ar fi normal să ne-o reprezentăm așa cum a fost. Și tocmai prezentele rânduri sunt o dovadă. Care, sunt conștient, urmăresc o himeră. Să stabilească adevărul. Adevărul despre un fapt crucial al celui de-al doilea război mondial realizat de români: întoarcerea armelor din 23 august ’44. Un gest măreț al curajului românesc – după ideologia oficială comunistă, timp de aproape o jumătate de secol. O trădare – specifică înclinației noastre duplicitare, părere actuală. Și cu care sunt și eu de-acord. Însă cu o observație. Cine a trădat primul? Noi sau nemții? Noi în ’44, când ne-am dat cu rușii, care aproape ne cuceriseră sau germanii în ’40, când ne-au vândut atât rușilor cât și ungurilor, deși le eram aliați?! Blestematul Tratat Molotov - Ribentrop ale cărui consecințe există și astăzi și parșivul Tratat de la Viena în urma căruia mulți români au suferit – i-au implicat din plin împotriva noastră pe nemți, deși noi le acordam de ani buni sprijin, în principal economic.
Ca unul care este convins de dreptatea istorică a celui puternic sunt de-acord cu poziția germană care ne condamnă că am trădat și atâta timp cât suntem așa cum suntem, o și merităm. Dar fie și ca o luptă cu mori de vânt nu pot să mă abțin să nu denunț ceea ce consider eu că ar fi trădarea lor, cea care a precedat-o pe a noastră. Și poate că o astfel de opinie poate fi o dovadă că totuși noi românii nu suntem definitiv învinși și că merităm să avem o speranță într-un viitor mai bun și pentru noi. Dacă avem puterea să privim trecutul așa cum a fost și mai ales, dacă putem să trecem peste el, reținându-i doar învățăturile fără resentimente și complexe de inferioritate, dacă trecem peste gâlceava fantomelor atunci avem dreptul la speranță.