Un râs de vară pe scară. O vizită scurtă. Alți pași. Vizita ploii... geamurile ude... un abur învelind gândurile... Pescărușii, cu țipătul lor, ca o chemare-n povestea care mă apasă pe tâmplă. Mă prinsese furtuna în larg. Curenții puternici nu țineau nici un pic cu mine. Singura șansă rămăsese epava...

Prima noapte m-am visat Insula Șerpilor. Mișunau prin mine, febril, nu niște șerpi obișnuiți, reci, ci unii fierbinți și albaștri. Mari, potriviți, mărunți. Toate mărimile și toate formele erau în ei. Nu se târau. Se înălțau ondulat, după cântecul unui fachir nevăzut. Se înălțau până la nivelul sentimentelor unde, împletindu-se și despletindu-se își înfigeau colții în ceva ce nu murea de mușcătura lor...

Mă întorc și te înteb: de ce crezi că porțile Herimonului au apărut acolo unde tu ai luat baza logaritmului natural și-ai făcut din ea chei exponențiale?