În definitiv nu contează ce spui, ci cum o spui și unde/când o spui; contează forma și contextul.

Nu cred în valori; ele sunt șansele (unora) transcrise în istorie. Fiecare om poartă sămânța tuturor valorilor (trecute, prezente și viitoare).

* * * * *

Cel mai previzibil lucru (în viață) este imprevizibilul. Totul coroborează la imprevizibil, conectat la o istorie deviată (tot timpul) spre bulversare.
Previzibilul este o cicatrice a imprevizibilului trecut; asta nu-nseamnă că locul și fapta s-au vindecat (se vindecă sau se vor vindeca). Ele supurează (în continuare) germenii neprevăzutului; chiar și trecutul este imprevizibil.

Prezentul poate fi dedus prin așteptare; acțiunea sa se petrece într-un imprevizibil re-calculat (parcă) de conexiunea noastră la MULT și/sau la PUÞIN... căci nu există BINE și/sau RÃU... există (doar) MULT și/sau PUÞIN.

* * * * *


Nu-nțeleg privirea lu' Traian Ungureanu întâlnind privirea lu' Traian Băsescu; ce au în comun privirile lor? De ce unu' este președinte, iar celălalt privește (doar) privirea șefului?
Nu-nțeleg demersul lu' Liiceanu, căutând (parcă) undeva pe-aproape ieșirea dintr-un impas (imaginar, imaginat, imagistic și pro-fund).
Nu-nțeleg eleganța și papionul domnului Patapievici, dincolo de răutatea manifestată (cândva) pe terasele "ascultate". De ce (tocmai el) tace și ascultă (în continuare) un bătrân vinyl cu muzică rusească?
Pe A. Pleșu îl înțeleg. A avut mereu anticorpi, iar preventivele sale sunt uluitoare.