poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-08-02 | |
Așteptam mereu, am crezut mereu, în mine, în tine și în noi.
M-am pierdut în sărutările tale și în atingeri ce-mi înfiorau sufletul și m-am trezit departe, pierdută în sentimente cărora nu le găseam alt nume decât dragoste. Am crezut că tăcerile dintre noi înseamnă că suntem mai presus de ele, că traim altfel, numai noi doi într-o lume în care nu e nevoie de cuvine, sunt de ajuns priviri. Când de fapt ma mințeam singură - tăcerile au devenit cuvinte ce-mi urlau în suflet și-mi spuneau că noi suntem mai departe unul de altul atunci când ne privim în ochi și asta pentru că nu știm să citim, pentru că incă nu am învățat să silabisim unul alfabetul celuilalt ca apoi să putem să ne creem limba noastra, comună. Ochii tăi - combinația aia neomogenă de verde cu maro, de iarba și copaci, îmi arde visele în fiecare noapte, în orice clipă în care ploapele mele coboară. Timpanul îmi cântă mereu vocea ta, parcă tot timpul exterioară ție, aproape niciodata exprimând acelasi lucru ca și ochii tăi. O aud, o aud mereu dar niciodată nu-i a ta complet. E ca și cum, despre un lucru ai spune mereu chestiile evidente, pe care le știu și eu, tăinuind mereu esența lor. Mi-era frică mereu...îmi e și acum - de tine, de reacția ta. Mi-e teamă să-ți spun ce simt, ca să nu te îndepărtez și mai mult ca apoi să dispari, ducând cu tine mereu sufletul meu, fără să știi, ca un scaiete ce s-a agățat de haina ta pe o potecă aiurea. mi-e frica să-ți zic ce emoții am când te sun sau când aud telefonul sunând - de ce crezi ca răspund mereu atât de prompt? Încerc să-mi scurtez emoțiile și distanța până la tine în același timp. Când nu ma suni, visez ca vorbim la telefon. Mă trezesc și realizez că mă mint singură dar prefer să ma culc la loc și să visez același lucru în continuare... măcar așa vorbesc cu tine. Suntem doi oameni atât de diferiți încât uneori mi se pare că ne chinuim prea mult să găsim lucruri în comun...și totusi găsim câteva - lucruri micuțe despre care se spune mereu că unesc oamenii, că sunt importante. Și de fapt, cred că noi nici nu ne cunoaștem - suntem doi străini ce se întâlnesc uneori, ce vorbesc la telefon lucruri banale și totuși, uite, de ce nu-mi pot explica ce simt sau de ce inima îmi bate tare numai când mă gândesc la tine, când mă uit la o poza? Aș vrea să ai răbdare cu mine, să mă înveți, să îmi arăți ce-ți place ție, să mă faci să zâmbesc, să te joci cu mine ca și cu un copil mic, să mă lași să fiu eu, să îți arăt cum gândesc și de ce, să vezi că libertatea totala e numai în tine, că fuga de oameni, refugiul în natură înseamna doar dezvaluirea unei frumuseți a lumii și un îndemn la libertate, atâta tot, să-mi pui la-ncercare tăria fizică și de caracter, să vezi că nu o să ma opresc, n-o să cedez un'-doi, nu psihic, niciodată. As vrea să știi cât contează pentru mine părerea ta și îmbrățișarea ta, și cât de mult îmi doresc sa fiu lângă tine, să încerc să te susțin când ai probleme, chiar dacă nu știu cum, chiar dacă tot ce pot sa fac e să te sarut sau să vorbesc cu tine, să aflu ce-ți place și cum te pot face fericit. Atât.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate